DESCHIZAND POARTA DRAGONULUI 4

Qigong

Chiar în acest moment tatăl său era absorbit în muncă, o slujbă ce era, totuşi, teribil de monotonă şi

plictisitoare. Neterminând până la ora prânzului tatăl său continuă toată după-amiaza, îngrozit că această sarcină

îi va lua zile întregi pentru a o termina. Ce corvoadă!

Liping se hotărî să schimbe subiectul. Acum el începu să se gândească la colegii săi de şcoală, aflaţi

acum în clasă. Este a doua oră, iar profesorul de matematică citeşte lecţia. El vorbeşte despre bazele

contabilităţii, despre evidenţe, duble intrări, încasări şi plăţi, conturi, bilanţuri si multe altele. La fel de incredibil

de plictisitor. Toată lumea se află în clasă, cu excepţia lui Liping. Nimeni nu ascultă cu foarte mare interes, în

special prietenii lui Liping, care privesc la locul său gol şi se gândesc ce bine e de el că nu a trebuit să vină la o

asemenea oră de tortură. Abia aşteaptă să iasă afară şi să se joace!

Dar nici acest subiect nu era prea interesant, reflectă Liping, aşa că gândurile sale se opriră.

Acum Liping începu să examineze cărţi în mintea sa. Iată un manual, zise el, şi începu să-l examineze

mental cu atenţie, de la prima lecţie. Iată o vedere a Marelui Zid, foarte mare şi impresionantă. Aţintindu-şi

privirea la Marele Zid de pe o creastă a unui munte îndepărtat, Liping îl văzu mental ca un enorm dragon ale

cărui coadă şi cap nu le putea vedea, şerpuind prin fortăreaţa munţilor înalţi. El începu să şi-l descrie. Zidul are

câţiva metri înălţime, este făcut din lespezi şi blocuri de piatră şi este construit de-a lungul crestelor munţilor.

Cu adevărat o privelişte ameţitoare. Marele Zid este o cristalizare de sânge, sudoare şi măiestrie a nenumăraţi

lucrători; este un simbol al poporului chinez.

A mers mai bine acum. Liping îşi încheie exerciţiul cu gândul că într-o zi va urca şi el Marele Zid, îşi va

aţinti privirea către magnificele râuri şi munţi ai pământului său natal şi va fi mândru că este chinez.

Exerciţiile de gândire structurată i-au dezvoltat lui Wang Liping puterea intelectuală şi i-au întărit starea

de bine, atât fizică cât şi mentală. Micuţa cameră întunecată nu mai constituia o închisoare, ci o parte integrantă

14

a întregului univers al spaţiului şi timpului. În această infinită expansiune a spaţiului şi timpului gândul se poate

avânta în voie. Tot ceea ce „văzuse” Liping - oamenii, întâmplările, lucrurile - erau foarte concrete, foarte

realiste, foarte vii. Era un univers plin de viaţă, un univers în care nu se mai simţea singur. Şi nu mai simţea

timpul ca pe o povară, întrucât avea prea multe lucruri de făcut pentru a mai fi plictisit.

Cu toate acestea, lui Liping îi era deseori foame când practica în magazie întrucât bătrânii maeştri nu îl

mai scoteau de acolo pentru masă. În schimb, apăreau uneori din senin şi îi aruncau câte ceva. Uneori era doar o

piatră, ca şi cum bătrânii se jucau cu el. Uneori era mâncare, pe care tânărul o înfuleca în câteva înghiţituri.

Era, de asemenea, frig în magazie. Toamna în China de nord este rece, în special noaptea, când frigul îţi

intră în oase. Bazându-se pe schimbările de temperatură şi pe senzaţiile din trupul său, Liping reuşi treptat să-şi

dezvolte, prin gândire structurată, mai întâi abilitatea de a distinge ziua şi noaptea, apoi abilitatea de a distinge

dimineaţa, după-amiaza, seara şi miezul nopţii.

Există un proverb care spune: „E nevoie de o sută de şlefuiri pentru a face oţelul puternic.” La fel este şi

cu fiinţele umane; ele nu ajung la o mare înzestrare până nu sunt cizelate. În termeni taoişti, dacă doreşti să

devii o fiinţă umană realizată, deşi bazele iniţiale sunt, bineînţeles, importante, cizelarea în timp este mult mai

importantă, întrucât nu există o altă cale de a obţine realizarea.

În cursul celor două luni de izolare în întuneric, Wang Liping a avut prima sa înţelegere a Căii. Cei trei

bătrâni au văzut că avea inimă sinceră şi voinţă de neclintit. Având ca punct de plecare aceste calităţi, ei

deciseră să-l accepte în mod oficial ca discipol.

Au ales o dată prielnică pentru ceremonie. În acea noapte cerul era clar, luna plină atârnând în pătrarul

estic, luminând peste lumea oamenilor de dedesubt. Bătea un vânt uşor, iar câteva pete de nori pluteau încet pe

cer. Osteneala zilei se sfârşise, oamenii dormeau acum. Munţii din depărtare abia se puteau zări în lumina lunii;

păreau ca o turmă de oi înghesuite una în alta, fără să se mişte. Grânele şi plantele încremeniseră pe câmpuri;

din când în când, foşnetul uşor al frunzelor murmura în bătaia vântului, dar culoarea lor nu se mai putea

distingea.

Întregul pământ era cufundat într-o linişte profundă; doar cei trei bătrâni şi tânărul lor ucenic rămăseseră

treji, îndeplinind ceremonia ce marca iniţierea oficială a lui Wang Liping drept cel de al optsprezecelea

Transmiţător al ramurii taoiste a Porţii Dragonului. I se atribuise numele taoist Yongsheng, care înseamnă Viaţa

Eternă, şi numele religios Linglingzi, care înseamnă Cel Eficient Spiritual.

Când ritualul s-a încheiat, marele maestru îi făcu băiatului un sumar al principiilor taoiste:

„Calea primordială este fără formă şi imagini, fără început şi sfârşit, nenumită şi

indescriptibilă. Ideograma pentru Cale, pe care o utilizăm ca o înlesnire, este plină de înţelesuri

ascunse.

Se scriu primele două semne. Cel din stânga simbolizează lumina, iar cel din dreapta simbolizează

întunericul, ca şi în simbolul absolutului unde yin-ul şi yang-ul se înlănţuie. Aceste două semne reprezintă

soarele şi luna de pe cer, apa şi focul de pe pământ şi cei doi ochi ai fiinţelor umane, care par că îşi schimbă

privirea şi se aţintesc spre interior în timpul exerciţiilor de rafinare.

Sub aceste două semne se scrie o singură trăsătură de condei care înseamnă «unul», ceea ce reprezintă

întregul tuturor lucrurilor. Sub acesta este scris simbolul pentru «sine», referindu-se la tine însuţi, însemnând că

totul în univers este cuprins în fiinţa fiecăruia, iar Calea nu este separată de tine însuţi. Când piesele de mai sus

sunt asamblate ele formează cuvântul «cap» care semnifică faptul că practicarea Căii este cea mai bună alegere

şi lucrul cel mai important pe care cineva îl poate face în lume. La urmă se scrie semnul pentru «călătorie»,

însemnând a călători sau a acţiona, care semnifică lucrul natural al învăţăturii prin intermediul fiinţei fiecăruia,

Calea fiind realizată în fiinţa fiecăruia, Calea fiind realizată în întreaga lume. Acestea sunt înţelesurile conţinute

în structura ideogramei pentru Cale”.

15

道

Marele maestru făcu o pauză pentru o clipă, apoi continuă: „Taoismul chinez a fost înfiinţat de Lao-tzu.

Esenţa doctrinei sale se află în întregime cuprinsă în cuvântul «Tao», Calea. Metodele de atingere a Căii se

bazează pe nemişcare.

Minunile nemişcării sunt inepuizabile. Este, prin urmare, posibil, să participi la evoluţie şi să cuprinzi

totul; cerul, pământul şi umanitatea sunt cu toate incluse în ea.

Oamenii din întreaga lume ştiu doar cum să vorbească despre nemişcare; ei nu pot intra cu adevărat în ea

deoarece nu i-au găsit sursa.

Sursa nemişcării se află în vacuitate. Toate lucrurile şi schimbările prin care ele trec sunt doar condiţii

temporare, care în final se întorc în nimic şi din nimic se transformă în vacuitate. Atâta vreme cât mintea umană

nu este liniştită şi tăcută vor rămâne gânduri de dorinţă, care creează obstacole enorme în calea cultivării

rafinării.

De îndată ce dorinţele egoiste apar, spiritul originar este deranjat, energia originară este blocată şi

antrenamentul nu are niciun efect. Eliberează-te de dorinţele egoiste, intră din punct de vedere fizic şi mental

într-o nemişcare tăcută, iar energia originară va fi efervescentă, şi spiritul originar va fi viu.

Modul de a intra în nemişcarea tăcută este prin a elimina treptat gândurile haotice de dorinţe personale,

măturând din cale obstacolele creşterii spiritului şi energiei originare, nivelând calea. Acest principiu, de a

distruge un lucru pentru a da viaţă altuia reprezintă marea realizare a nemişcării. Când vine vorba de cea mai

înaltă formă de odihnă, nimic nu se compară cu nemişcarea. Chiar dacă miriade de lucruri o mişcă dinafară,

mintea lui nu i se agită, chiar dacă el nu ştie de ce. Apoi, când vitalitatea, energia şi spiritul originar sunt pline,

nemişcarea ajunge la punctul culminant şi se transformă în mişcare. De îndată ce mişcarea exterioară este

simţită constant în interior, atunci poţi şti în mod natural cum se întâmplă. Mărirea şi prelungirea duratei vieţii

umane sunt obţinute, de asemenea, în acest mod.

De îndată ce ai intrat pe uşa către Cale trebuie să înţelegi acest principiu şi să-l aplici cu sârguinţă. Apoi

lucrarea va progresa mult, în mod natural.”

Acestea fiind spuse, marele maestru se ridică şi ură tuturor noapte bună. Era deja ora unu dimineaţa.

Ziua următoare, toţi se sculară devreme de dimineaţă iar cei trei bătrâni îl învăţară pe Liping câteva

exerciţii tradiţionale de box cu umbra. După micul dejun, Călătorul Infinitului şi Călătorul Vidului Pur plecară,

lăsându-l pe tânărul învăţăcel singur cu Călătorul Seninătăţii Pure.

Acest bătrân fusese cândva instructor la academia militară şi era expert atât în exerciţii externe cât şi

interne. Viguros şi răstit, era extrem de exigent şi pretenţios cu elevii săi. Îl chemă la el pe Liping şi îi spuse

următoarele cuvinte:

„Acum vei începe o nouă lecţie. Ai trecut prin «penitenţă», iar acum vei trece prin al doilea obstacol,

care îţi cere să înveţi să stai cu picioarele încrucişate într-o cameră întunecată.

Practicile Porţii Dragonului pun în special accent pe ideea ca fundaţia să fie solidă şi necesită fermitate

din partea noastră. Acest exerciţiu al statului cu picioarele încrucişate este un antrenament esenţial pentru

începători şi trebuie practicat toată viaţa. Fiecare pas al antrenamentului implică acest exerciţiu deci dacă îl

înveţi bine, vei obţine nenumărate beneficii de pe urma lui.

Sunt trei modalităţi de a sta cu picioarele încrucişate. Una este şederea naturală, care se mai numeşte şi

şederea familiară. Apoi există şezutul cu un picior încrucişat, în care îţi pui un picior pe partea interioară a

coapsei celuilalt picior. În sfârşit, există şezutul cu ambele picioare încrucişate, în care îţi pui ambele picioare pe

coapsele picioarelor opuse. Poziţia naturală reprezintă pământul; poziţia cu un picior încrucişat reprezintă

umanitatea; iar poziţia cu două picioare încrucişate reprezintă cerul. Când se adaugă şi diverse poziţii de ţinere a

mâinilor, posturile de şezut cu picioarele încrucişate sunt extrem de variate. Totuşi, astăzi îţi voi vorbi de

şederea naturală.

16

Când eşti aşezat, păstrează-ţi partea de sus a corpului dreaptă, cu cei doi ochi aţintiţi drept înainte,

adunând treptat lumina spiritului. Pune limba pe cerul gurii, închide buzele, cu dinţii uşor strânşi. Pune-ţi

mâinile pe genunchi, cu palmele în jos. Linişteşte-ţi spiritul şi meditează în linişte, eliminând treptat toate

gândurile haotice.

Sunt câteva lucruri care te pot deranja în camera întunecată”, încheie mentorul, „deci este avantajos să

practici acest exerciţiu. De ce să nu mergem chiar acum?” Maniera de a se exprima a bătrânului maestru era

seacă şi precisă. Când termină îşi aţinti privirea direct către tânărul Liping. Primind mesajul, băiatul îşi dădu

seama că nu avea încotro decât să urmeze indicaţiile maestrului.

De această dată, Liping luă, la început, o grămadă de fân uscat şi îl împrăştie pe podeaua barăcii înainte

de a se încuia înăuntru pentru a practica statul cu picioarele încrucişate. Din fericire, învăţătorul nu îi înfăţişase

şi multe alte cerinţe, lăsându-l să se descurce singur. Fiind tânăr şi încă în procesul dezvoltării fizice Liping era

destul de flexibil pentru a reuşi să stea în toate cele trei poziţii de şezut. Totuşi, nu era capabil să le menţină prea

mult timp.

Cultivând deja practica în camera întunecată de două luni, deşi nu putea intra în nemişcare deplină,

Liping învăţase, cu toate acestea, să se adapteze mediului. În această zi specială el se clătină de câteva ori pe

parcursul şederii dar pe ansamblu reuşi să se menţină, trecând printr-o mulţime de experienţe în timp ce stătea

jos.