DESCHIZAND POARTA DRAGONULUI 24

Qigong

În acele momente Liping nu-şi prea găsea cuvintele. Cum ar trebui să-i explice? Nu era ceva ce putea fi

explicat atât de uşor! Toată lumea ştia că umbla împreună cu bătrânii „doctori” care veniseră din inima ţării

fugind de foamete, dar atunci era abia un adolescent, şi nici măcar părinţii săi nu cunoşteau secretele pe care le

aflase el. Alţi oameni erau complet străini de realizările sale interne. Când învăţătorii plecaseră marele maestru

îl sfătuise să nu spună nimic până la momentul potrivit. Când soţia îl întreba ceva în legătură cu lecţiile taoiste

el îi răspundea vag, închipuindu-şi că nu va mai pune astfel de întrebări când se va obişnui cu modul său de

viaţă.

Dar uluirea soţiei sale crescu. Întrucât soţul nu îi explica limpede nimic, începu să-şi facă idei. În timpul

zilei se odihnea cât putea de mult la lucru pentru a-l putea ţine sub observaţie noaptea, să vadă ce făcea.

Cu o anumită ocazie Wang Liping dormi profund până dimineaţă. Soţia sa fu încântată. Ea începu să se

învinuiască pentru că în trecut dormea buştean şi îşi înghesuia soţul în pat. Dar tocmai când se bucura uşa se

deschise şi Wang Liping intră în cameră. Ea privi în grabă către pat – era gol! Apoi privi din nou către soţul său,

ce stătea în faţa ei; papucii îi erau plini de noroi, iar picioarele erau ude de rouă.

Văzându-şi soţia atât de uluită Wang Liping râse involuntar. Scoţându-şi papucii, el îi spuse că a ieşit

puţin pentru a-şi face nevoile. „Roua este destul de grea”, spuse el. Soţia nu-şi putu da seama ce a fost real şi ce

a fost iluzie. Destul de nedumerită ea se minună în legătură cu soţul său şi deveni suspicioasă din nou.

„Omul ăsta e cu adevărat straniu!” obişnuia ea să-şi spună. Ea observă că el citea foarte puţin dar deseori

scria ceva într-un carneţel. Întrucât un bărbat nu ar trebui să aibă secrete faţă de soţia sa, i se părea normal ca ea

să vadă ce scria. El niciodată nu făcuse un secret din aceasta; carnetul era pus la vedere într-un sertar dintr-un

mic dulap. Dar nici ea, nici altcineva din familie nu se gândiseră să se uite în acest carnet. Când termina un

carnet începea să scrie în altul. În închipuirea soţiei sale, Liping părea a fi un om foarte studios. În mod obişnuit

nu cerea nimănui vreo informaţie, dar părea că nimic nu îi scapă. Ori de câte ori se întâmpla să facă vreo

remarcă referitoare la o anumită problemă la serviciu, acasă, cu privire la prietenii săi sau chiar la treburile

statului, întotdeauna mergea direct la ţintă. Îndeosebi afirmaţiile sale cu privire la evenimentele viitoare erau

mereu precise. Când primeau oaspeţi acasă, Liping ştia întotdeauna înainte; el îi spunea soţiei că ar trebui să

cumpere mai multă mâncare şi când se întorceau acasă se dovedea că oaspeţii sosiseră deja.

164

Într-o după-amiază când cuplul mergea la piaţă să cumpere câte ceva Wang Liping se opri brusc.

Îndemnându-şi soţia să se grăbească înspre casă îi spuse că mama sa se îmbolnăvise grav şi era pe punctul de a

fi dusă repede la spital. Auzind aceasta, soţia sa fu extrem de supărată. Tocmai luase prânzul împreună cu ea, şi

bătrâna se simţea foarte bine. Cum s-ar fi putut îmbolnăvi atât de grav în acest interval scurt de timp? Totuşi,

văzu că soţul său era serios cu privire la ceea ce afirma şi chiar el însuşi se întorsese şi se grăbea către casă,

astfel că ea îl urmă, jumătate încrezătoare, jumătate îndoielnică.

Când ajunseră la uşa casei lor auziră o agitaţie înăuntru; familia tocmai se pregătea să o ducă pe mama

lui Dong Bin la spital. Văzând această scenă Dong Bin fu atât de tulburată încât putu doar să plângă. În schimb,

Wang Liping rămase calm tot timpul. Strângând mâna soacrei sale, el îi spuse „Mamă” şi ochii strâns închişi ai

bătrânei se deschiseră încet, iar respiraţia îi deveni mai uşoară. Wang Liping spuse apoi: „Te simţi mai bine? De

ce nu te ridici, să încerci să mergi puţin?”

Bătrâna chiar se ridică, sprijinindu-se de mâna lui Liping. Apoi se îndreptă şi merse câţiva paşi. Mersul

îi era stabil şi arăta mult mai bine. Ochilor le revenise spiritul, părând chiar mai vii ca înainte.

La început toţi fură surprinşi; apoi se bucurară cu toţii. Spuseră că femeia are o constituţie rezistentă şi,

într-adevăr, n-ar trebui să se îmbolnăvească. Doar Dong Bin rămăsese zăpăcită. Wang Liping îi zâmbi şi spuse:

„Ce s-a întâmplat? Nu înţelegi? Mama ta s-a îmbolnăvit pentru că îi era dor de tine. Nu s-a însănătoşit când ai

apărut tu?” Dong Bin nu putu nici să plângă, nici să râdă.

În al doilea an al căsătoriei cuplul avu un fiu, aşa cum profeţise bătrânul maestru. După naşterea

iubitului lor copil lucruri extraordinare se întâmplară, unul după altul. Când micuţul se afla la creşă Wang

Liping ştia imediat dacă băiatul plângea sau se agita. Imediat îi spunea soţiei, care lucra la aceeaşi linie de

producţie să meargă să vadă de copil. La început Dong Bin crezu că îngrijitoarele îl informau pe soţul său în

asemenea ocazii dar întrebând află că ele niciodată nu făceau aceasta. Dar el avea dreptate de fiecare dată când

îi spunea să meargă să vadă de fiul lor.

Dong Bin se hotărî în final să-şi întrebe soţul cum făcea aceasta. În mod ironic, acum Liping îi răspunse

destul de sincer: „Chiar că nu pot să-mi dau seama cum fac aceasta. E ca şi atunci când ne jucam de-a v-aţi

ascunselea când eram copii – te găseam, într-un fel sau altul. Când oamenii cresc, capacităţile lor sunt, în mod

natural, mai mari decât în copilărie şi, pe deasupra, există o relaţie de sânge între tată şi copil.”

Gândindu-se la trecut, Dong Bin îşi dădu seama că era adevărat; indiferent de cât de bine se ascundeau

colegii săi de joacă Wang Liping avea o abilitate neobişnuită de a-i găsi. Era inteligent încă din copilărie. De

îndată ce se gândi la acele lucruri totul îi păru perfect normal. Şi totuşi părea încă să existe un fel de senzaţie

indescriptibilă de mister. Soţul său era o persoană bună la inimă, cinstit şi integru, minuţios şi respectuos, un

bărbat încântător, bucuros să le întindă altora o mână de ajutor. Dar mai era ceva ce ea nu putea pricepe.

 

Chiar fiind în vâltoarea sentimentelor umane şi treburilor lumeşti este posibil să le transcenzi şi să rămâi

neafectat, fără să te ataşezi de ele, fiind calm şi limpede, astfel ca adevărul spiritual să fie mereu activ. Şi, cu

toate acestea, nu pari a fi puritan, ci eşti ca gheaţa în lumina soarelui, topindu-te fără nicio urmă. Când lumea

întortocheată şi Calea larg deschisă sunt unificate este precum peştele în apă, precum apa cu peşti, formând o

deplinătate naturală, reflectându-se unul pe celălalt într-o realitate completă.

Practica taoistă acasă este destul de diferită de practica taoistă din munţi. Când se practică în munţi,

multe zile sunt petrecute în compania cerului şi pământului, soarelui şi lunii; iar când se practică în mijlocul

lumii obişnuite, se realizează îndeosebi o asociere cu oamenii, în general. Taoismul are idei foarte înalte privind

administrarea relaţiilor cu alţii; acesta este obiectul „Artelor Camerale” taoiste.

Artele Camerale reprezintă sociologia taoistă, studiul vieţii umane, o doctrină şi practică sistematică

reglementând relaţiile interpersonale.

165

Artele Camerale sunt împărţite în douăsprezece secţiuni, printre care cele mai importante se ocupă de

subiecte precum Calea şi virtutea, vastitatea, infinitul, relaţia dintre cer, pământ şi umanitate, viaţa umană,

părinţi, soţi şi soţii, fraţi şi surori. Artele Camerale se ocupă în principal de sistematica şi ritmurile universului

trupului uman, cu schimbările în viaţă, cu igiena şi cu structurarea vieţii. Aceste elemente componente

principale se întrepătrund formând un sistem complet de filozofie taoistă de viaţă. Aceasta este o parte

importantă a culturii taoiste.

Artele Camerale de care vorbim aici nu se referă la „arta din dormitor” în sensul îngust pe care-l

atribuie oamenii astăzi. În acest sens îngust, arta din dormitor se referă doar la relaţiile sexuale dintre bărbaţi şi

femei, dar aceasta este doar o parte a secţiunii despre soţ şi soţie din Artele Camerale.

Teoria despre sistematica vieţii studiază amănunţit întregul proces al vieţii umane de la naştere la

moarte. Este împărţită în trei secţiuni: despre perioada sarcinii, despre creştere şi dezvoltare şi despre

îmbătrânire. Secţiunea despre perioada sarcinii se ocupă de concepţie şi gestaţie, şi ceea ce ar trebui să practice

bărbatul şi femeia pe timpul fiecărei luni a procesului. Secţiunea despre creştere şi dezvoltare distinge între

diferite stadii fizice, fiecare dintre ele necesitând metode diferite de cultivare. Secţiunea despre îmbătrânire

acoperă cauzele deteriorării şi metode de amânare a ei.

Teoria ritmurilor vieţii studiază amănunţit regulile ce guvernează schimbările naturale din trupul uman

şi variaţii în procesul muncii interne, cultivate pentru a se adapta la aceste schimbări. Taoiştii au venit cu o

regulă referitoare la cinci tipuri de valuri periodice. Aici, pentru moment, vom prezenta trei tipuri: linia vieţii,

linia emoţiei şi linia sexualităţii.

Marea Cale este infinită; linia vieţii nu are început şi sfârşit. Totuşi, în ceea ce-l priveşte pe individ,

întrucât există naştere şi moarte, există un început şi un sfârşit al liniei vieţii, delimitând durata vieţii unui

individ. Cât timp oamenii nu au murit linia vieţii continuă neîntrerupt iar linia sexualităţii şi emoţiei

funcţionează împreună cu linia vieţii. De îndată ce linia vieţii se opreşte linia emoţiei şi cea a sexualităţii se

opresc împreună cu ea. În afara acestor trei linii mai există încă două linii, care funcţionează când oamenii sunt

încă în viaţă şi care sunt operative şi după ce oamenii au murit. Aceasta este teoria taoistă.

Începutul liniei vieţii, conform calculelor taoiste, este momentul în care cordonul ombilical este retezat.

În acest moment o persoană intră din primordial în temporal. Starea dinaintea tăierii cordonului este jumătate

primordială şi jumătate temporală.

Cele două linii în plus faţă de liniile vieţii, sexului şi emoţiei continuă să fie active chiar şi după moartea

persoanei, ajungând la înţelegerea existenţei umane şi modului de acţiune în univers şi atingând recunoaşterea

naturii fundamentale a vieţii.

Linia sexualităţii reflectă dorinţa sexuală a unei persoane şi capacitatea sa procreativă; ea reflectă şi

inteligenţa sa. Îmbătrânirea şi întinerirea au loc ambele de-a lungul acestei linii. Când elementul trezirii sexuale

nu mai este prezent, se instalează bătrâneţea. Conform Artelor Camerale, munca de rafinare cultivă în primul

rând linia sexualităţii, pentru a stimula elementul trezirii sexuale, prelungind astfel viaţa. Pentru o femeie

începerea perioadei menstruale reprezintă cel mai coborât punct al dorinţei sexuale. Cea de-a douăsprezecea sau

a cincisprezecea zi după aceasta, chiar la limita ovulaţiei, reprezintă cel mai ridicat punct al dorinţei sexuale.

Pentru un bărbat, determinarea trebuie făcută prin observaţie.

Linia emoţiei indică periodicitatea undelor emoţionale ale oamenilor. Taoiştii au descoperit că emoţiile

variază împreună cu dorinţa sexuală, cu doar un mic decalaj de timp între ele. Chiar după cel mai coborât punct

al dorinţei sexuale apare punctul emoţional cel mai coborât; iar punctul emoţional cel mai ridicat urmează după

vârful dorinţei sexuale.

Liniile vieţii, sexualităţii şi emoţiei au fiecare valuri periodice de urcare şi coborâre. Această fluctuaţie

poate fi observată în contextul unei întregi vieţi şi poate fi observată şi în termeni de luni ale anului şi zile ale

lunii. Când sunt calculate conform unui standard uniform, periodicitatea şi lungimea de undă a fiecărei linii

diferă în funcţie de individ şi trebuie determinată de practicant prin ţinerea unor înregistrări continui.

166

Dacă desenăm liniile vieţii, sexualităţii şi emoţiei luând ca mostră o lună din viaţă vom vedea că fiecare

din cele trei linii are extreme şi ele se şi intersectează. Momentele în care cele trei linii se intersectează toate

deodată sunt cele mai instabile momente pentru un individ. După descoperirea ritmurilor de variaţie a celor trei

linii în trupul uman, taoiştii au venit cu diferite metode de cultivare la vârfuri, văi şi intersecţii; este un fel de

„proces de aprindere a focului” sau proces de rafinare.

De exemplu, la vârful dorinţei sexuale o persoană este cel mai uşor excitată şi incapabilă de autocontrol.

În acest moment, în practică este necesar lucrul puternic cu „focul marţial” pentru a aduna şi rafina

energia. Bărbatul execută exerciţiul deschiderii canalului extern al celor cinci elemente, sfera mentală a celor

opt trigrame şi îmbăierea ce hrăneşte mintea. Femeia execută exerciţii active pentru a deschide canalele

energetice şi face al doilea pas al „muncii alchimice feminine” în nemişcare.

În punctele joase ale liniei emoţiei oamenii sunt cel mai susceptibili de o depresie de nedescris. La tineri

aceasta poate deveni atât de severă încât produce sentimente de disperare. În asemenea momente este necesară

folosirea unor metode de cultivare calde, blânde, colectarea minţii şi cultivarea naturii esenţiale, efectuând

„tehnica inducţiei nemuritoare”. Prin cultivare periodică în mod adecvat regularitatea variaţiei naturale în

trupul uman este întărită, astfel că toate felurile de contradicţii şi conflicte din interiorul trupului pot fi

soluţionate într-o manieră oportună, permiţând menţinerea echilibrului intern la un nivel maxim, astfel încât este

natural să fii optimist, inteligent, sănătos şi longeviv.

În armonizarea relaţiilor personale este foarte folositor, de asemenea, să sesizezi ritmurile fluctuaţiilor

naturale ale oamenilor din jurul tău. După cuvintele Maestrului Wang Liping, acesta este lucrul cel mai de folos

în viaţa de zi cu zi, în viaţa de familie. De exemplu, în momentele de vârf ale dorinţei sexuale bărbaţii ar trebui

să găsească ceva de făcut, la modul activ, în timp ce femeile ar trebui să meargă cu persoane în vârstă afară, la

plimbare. La copii acesta este momentul cel mai probabil în care pot apărea certurile şi luptele, astfel că adulţii

trebuie să acorde atenţie în plus pentru a evita vreun accident.

Bineînţeles, când ne aplicăm asupra bolii este şi mai necesar să se ia în considerare periodicitatea

fluctuaţiilor din vieţile oamenilor. În general este necesară determinarea a patru stadii ale unui ciclu: stadiul

creşterii yang-ului, stadiul descreşterii yang-ului, stadiul acumulării yin-ului şi stadiul producerii yang-ului.

Aceasta facilitează adoptarea diferitelor metode de vindecare.

În anii ’50 – ’60 cercetătorii vestici au descoperit bioritmurile, valuri periodice în corpul uman; ei au

venit cu ideea celor trei linii – forţa fizică, starea emoţională şi puterea mentală. Ei au aplicat această

descoperire prevenirii accidentelor din aer şi de pe mare. În ultimii câţiva ani, această teorie a devenit populară

în China chiar până la punctul în care a fost introdusă în maşinile de calcul, ceea ce reprezintă o noutate. Cu

toate acestea, Artele Camerale taoiste formulaseră deja un sistem complet pe vremea Celor Şapte Oameni

Adevăraţi din Nord. Secţiunea despre ritmurile vieţii umane din cadrul Artelor Camerale se ocupă de cinci

feluri de ritmuri; aceasta reprezintă o cercetare mult mai profundă în natura vieţii. Din păcate, această doctrină

strălucitoare nu a fost accesibilă societăţii timp de unsprezece secole.

După ce au studiat sistemele şi ritmurile vieţii umane, taoiştii s-au concentrat asupra viitorului, venind

cu teorii despre schimbările din viaţa umană, prezicerea schimbărilor dăunătoare şi benefice ce pot apărea în

viitorul vieţii obişnuite a oamenilor, în relaţiile sociale, în relaţiile dintre lumea umană şi cea naturală, şi aşa mai

departe, oferind, de asemenea, şi căi de prevenire a necazurilor, de a se îndrepta către noroc şi de a evita

ghinionul. Acestea ating şi divinaţia, deşi divinaţia este, prin ea însăşi, o doctrină completă şi independentă. În

contextul doctrinei schimbărilor vieţii divinaţia studiază în principal ceea ce taoiştii numesc schimbări ale

formei, însemnând schimbări ce pot fi profeţite prin experienţă obişnuită şi cunoaştere. De exemplu, conform

unei lucrări despre ciclul de 60 de ani, anul 1989 este un an yin aparţinând „lemnului marii păduri”, iar lemnul

„yin” corespunde vezicii biliare umane. 1990 este un an yang aparţinând „pământului de lângă drum”, iar

„pământul” yang corespunde stomacului. Acestea indică practicantului taoist să se ocupe de o parte specifică a

trupului în cultivare şi să prevină indispoziţiile ce pot apărea.

167

Bazându-se pe o fundaţie a recunoaşterii sistemului, regulilor şi variaţiilor vieţii taoiştii practică igiena

regulată şi intenţională. Cultivarea este atunci asemănătoare cu ceea ce doctorii chinezi numeau tratament

dialectic, practicarea diferitelor metode conform diferitelor situaţii, stăpânind diferite procese de „aprindere a

focului”. Acesta este motivul pentru care doctrina igienei este foarte practică şi precisă.

În final, Artele Camerale elucidează o teorie a structurării vieţii umane. Prin cultivare îndelungată

structura şi capacităţile trupului trebuie să treacă prin schimbări enorme, din ce în ce mai multe elemente

temporale şi spaţiale devenind implicate în activităţile de viaţă. De exemplu, când Wang Liping a început să

cultive rafinarea, el se contopea doar cu mediul natural al împrejurimilor apropiate; apoi, treptat, intra în

comuniune cu soarele şi luna; şi mai târziu practica interacţiunea cu sistemul solar şi cele douăzeci şi opt de

constelaţii. Deci activităţile sale de viaţă s-au desfăşurat într-un univers din ce în ce mai vast. În ultimul stadiu

al cultivării trebuie transcens spaţiul şi timpul, intrând într-un univers multidimensional. În acest fel, elementele

ce participă şi exercită efecte asupra activităţilor de viaţă ale unei persoane suferă o schimbare fundamentală,

necesitând o restructurare conştientă a diferitelor forţe şi capacităţi ale vieţii, astfel că viaţa continuă cu un

proces neîntrerupt de sublimare.

Conţinuturile celor cinci faţete ale Artelor Camerale menţionate mai sus sunt interconectate, formând o

doctrină taoistă asupra vieţii umane care nu a fost răspândită în aceste mii de ani.

În ultimii câţiva ani au existat, din când în când, persoane sau cărţi de pe piaţă care răspândeau ceea ce

ei numeau artele de dormitor, pretinzând că Artele Camerale sunt „rafinarea în cuplu a bărbatului şi femeii”.

Astfel, o respectabilă tradiţie culturală a avut reputaţia pătată de câteva persoane indecente.

În realitate, rafinarea duală a bărbatului şi femeii constituie doar o parte a secţiunii despre soţ şi soţie din

Artele Camerale şi, mai mult, această secţiune despre soţ şi soţie reprezintă doar o parte din subiectul mai mare

„bărbatul şi femeia, yin-ul şi yang-ul”. Primul pas se ocupă cu modul de cultivare a bunelor sentimente între soţ

şi soţie, pentru a se înţelege între ei în armonie spontană. Doar la al doilea pas este luată în discuţie cultivarea

duală a bărbatului şi femeii, cuprinzând laolaltă o sută opt tehnici. Armonizarea reciprocă a bărbatului şi femeii

poate întări corpul şi vindeca o mulţime de dureri uşoare. Este inclusă şi cea mai bună metodă naturală de

contracepţie. Întregul sistem de practică a fost adus la perfecţiune de doi dintre Cei Şapte Oameni Reali din

Nord, Maestrul Danyang şi Sun Bu-er, care au fost soţ şi soţie.

Din cauza restricţiilor în gândirea tradiţională Maestrul Wang Liping s-a abţinut pentru moment de la

ţinerea de prelegeri pe marginea acestui subiect. Odată a expus puţin unor prieteni din străinătate care l-au

înconjurat entuziasmaţi, sâcâindu-l să scrie tot, pentru a fi publicat peste hotare. Maestrul Wang Liping respinse

ideea, râzând. După cum ni s-a confesat: „Să nu credeţi că sunt meschin. Sentimentul mândriei naţionale este

foarte puternic la mine.”

În Artele Camerale, secţiunea referitoare la părinţi, soţi, unchi şi mătuşi se ocupă cu metode de

cultivare a rafinării în casă şi printre rude şi prieteni. Taoiştii acordă o importanţă maximă folosirii relaţiilor de

sânge. Mulţi oameni au trecut prin experienţe în care au avut un sentiment sau o senzaţie inexplicabil de ciudate

chiar în momentul când cineva apropiat a fost implicat, departe, într-o împrejurare critică serioasă. Acest gen de

experienţă ilustrează existenţa unei senzitivităţi neobişnuite între persoanele foarte apropiate, o senzitivitate

neafectată de timp sau distanţă. Oamenii de ştiinţă abia acum au început să acorde atenţie unor astfel de

fenomene, dar taoiştii din China sunt de mult timp conştienţi de utilizarea acestui gen de senzitivitate. Deşi

niciodată nu au indicat ce fel de „undă” este, ei au investigat acest fenomen cu detalii minuţioase. Chiar dacă

sunt din aceeaşi mamă, cultivarea practică a relaţiilor dintre fraţi şi surori nu este identică. Prin cultivarea

reciprocă cu persoane apropiat înrudite sentimentele sunt adâncite şi îmbogăţite, intensificând toate aspectele

comunicării. După cum spune Maestrul Wang Liping, „Viaţa este o practică: cultivarea rafinării dispoziţiei,

cultivarea rafinării armoniei în casă cu voioşie, atenţie şi conectare de la inimă la inimă.”

La început Maestrul Wang Liping a ţinut ascunse toate acestea, doar administrându-le pe neobservate.

Mai târziu marele maestru i-a spus că le poate verifica în practică în cadru restrâns, astfel că, treptat, el a predat

168

o parte membrilor familiei sale şi vecinilor mai bătrâni. Aceste persoane în vârstă au practicat destul de bine,

până la punctul în care unii dintre ei au putut chiar sta în zăpadă.

 

Părinţii şi socrii Maestrului Wang Liping, bătrâni de peste şaptezeci sau optzeci de ani, practică

meditaţii şi fac exerciţii în fiecare zi; cu toţii sunt sănătoşi, cu vederea şi auzul limpezi, voioşi şi deschişi,

sprinteni şi capabili să se deplaseze cu uşurinţă. Din vreme în vreme ei ies afară căutând să facă vreo faptă bună.

Nici acasă nu rămân inactivi, ci fac diverse munci casnice.

Maestrul Wang Liping şi soţia sa duc o viaţă simplă susţinând cinci persoane în vârstă, rude apropiate,

ca şi pe fiul lor. Îmbrăcămintea de zi cu zi a Maestrului Wang Liping este obişnuită şi simplă, iar hainele sale de

lucru sunt mari şi umflate, arătând adevărata sa delicateţe. Dacă ar fi purtat haine extravagante ar fi fost,

dimpotrivă, excesiv, şi ar fi părut ciudate pe el. Hrana Maestrului este şi mai simplă. El niciodată nu gustă din

carne, tutun, vin sau ceai; mai târziu, imitându-şi învăţătorii, el a renunţat şi la lucruri mai picante precum

ceapa, usturoiul, ghimbirul şi prazul. Mănâncă hrană simplă, vegetale crude, şi atunci doar puţin, ca şi când nu

i-ar păsa deloc de mâncare. O dată, când eram la masă cu Maestrul Wang Liping, gazda a oferit o masă

îmbelşugată cu pui, raţă, peşte şi crevete, dar Maestrul a băut doar un pahar cu apă şi a mâncat câteva bucăţele

de tofu şi câţiva muguri fasole. După masă l-am întrebat pe Maestrul Wang Liping dacă niciodată nu s-a gândit

să mănânce carne. Ne-a răspuns: „Nu se pune problema că nu m-am gândit niciodată. Uneori mă gândesc să

gust ceva delicios, dar elimin gândul pe baza unui anume tip de credinţă.”

Iubirea universală, compasiunea, spiritul de altruism şi sacrificiul de sine – nu sunt acestea exact cele

mai mari nevoi ale societăţii actuale, plină de dorinţe materiale dar insensibilă emoţional? Dacă fiecare ar avea

o inimă iubitoare, lumea noastră ar avea mai puţină singurătate, injustiţie şi crimă. Atunci, chiar dacă mijloacele

noastre materiale de trai nu ar fi exact aşa cum am dori, am simţi totuşi cum suntem învăluiţi într-o adiere caldă

de primăvară. În declaraţiile publice este mai eficient să pui accent pe iubire şi dreptate decât pe duşmănie.

Primele hrănesc o inimă iubitoare; iar ultima stimulează ostilitatea. Ar trebui să avem compasiune pentru toate

fiinţele; cu siguranţă lumea ar fi un loc mult mai bun, cu iubirea umană universală.

Într-o după-amiază liniştită am mers la casa Maestrului Wang Liping. Soacra Maestrului ne-a invitat

prieteneşte să luăm loc, apoi se grăbi să pregătească un ceai. Între timp am profitat de ocazie pentru a observa

sufrageria Maestrului Wang. Este o casă mai mult decât obişnuită, cu două camere nedecomandate, destul de

învechite. Camera largă are circa cincisprezece sau şaisprezece metri pătraţi. Prin uşa deschisă a camerei mici se

poate vedea jumătate dintr-un pat larg. Există şi un pat mare în camera largă cu un televizor instalat lângă perete

şi un radio din 1970 lângă TV. Mai există şi un dulap învechit pentru haine. În afara acestor obiecte nu mai

există nimic în sufragerie; dacă televizorul nu ar fi fost acolo, ar fi părut ca o gospodărie a anilor ’50.

Maestrul Wang Liping luă un scaun pliant din colţ şi se aşeză. Soacra sa aduse ceaiul. Am băut din ceşti

de porţelan în timp ce Maestrul folosea un vas de sticlă în care fusese mai demult băutură. Acestea erau

obiectele pe care le folosea acasă în mod obişnuit!

„Deci aceasta este casa dumneavoastră?”

„Nu-i aşa că e minunată?” Maestrul Wang Liping examină casa cu satisfacţie. „Doi dintre bătrâni trăiesc

în camera mare din faţă, iar eu cu soţia locuiesc în camera mică dinăuntru.”

Am aruncat o privire în camera mică. Avea cam nouă metri pătraţi, mare parte din ea fiind ocupată de un

pat. La capul patului era o etajeră cu un manuscris taoist aşezat pe ea. La picioarele patului, sprijinită de perete

era o măsuţă de toaletă pe care se găseau obiecte mici. O oglindă pătrată atârna pe perete. Aceasta era tot ce se

găsea în cameră.

„Unde locuieşte fiul dumneavoastră?”

Invitându-ne să servim ceai, maestrul Wang Liping răspunse: „Fiul meu locuieşte în casa bunicii sale.

Casa are două camere, ca aceasta. Părinţii mei locuiesc în camera exterioară; sora mea mai mică locuieşte cu

169

fiul meu în camera interioară. Dacă vrem să mergem acolo, amândoi trebuie să ne aştepte pe canapeaua din

camera exterioară”.

„Unde scrieţi?” Nicăieri nu vedeam un birou la care să se poată scrie în voie. Ne întrebam unde îşi

redacta lucrările prin care corecta lipsurile din manuscrisul taoist, lucrări pe care plănuia să le lase generaţiilor

viitoare.

Maestrul Wang Liping arătă către marele pat din camera mică şi spuse: „Scriu pe pat. Există suficient

spaţiu pe un «birou» atât de mare!” Vorbea extrem de relaxat, cu uşurinţă.

Cititorii se pot întreba dacă situaţia este cu adevărat atât de extremă. Astăzi, în anii ’90, o casă obişnuită

se presupune că este pe jumătate „modernizată” – cum ar putea un Transmiţător taoist cunoscut pe plan mondial

să trăiască în asemenea condiţii umile? Dacă noi înşine nu am fi vizitat casa maestrului nu am fi îndrăznit să

scriem acestea, chiar dacă ne menţionase mai înainte de situaţia sa de acasă. La acea vreme ne-a spus:

„Comparativ cu casele majorităţii oamenilor, am foarte puţină mobilă, chiar dacă am un televizor color. Când

vin prea mulţi oameni în vizită, chiar trebuie să împrumut băncuţe de la vecini.”

Făcând comentarii asupra situaţiei sale referitoare la casă, maestrul ne-a spus: „La urma urmei, confortul

material este secundar şi superficial; în principal, el depinde de persoană. Dacă persoana este într-o stare

mentală bună, totul este în regulă. Când am mers în călătorie cu învăţătorii mei, pe timpul Revoluţiei Culturale,

chiar atunci când nu aveam nimic de mâncare şi hainele ne erau rupte eram totuşi veseli toată ziua. Chiar şi

atunci când ploua atât de mult încât alunecam, cădeam şi eram complet acoperiţi cu noroi, cântam pe drum.”

Ori de câte ori îi amintea pe învăţătorii săi faţa maestrului Wang Liping se lumina cu voioşie. „Acei ani

au fost cu adevărat cei mai fericiţi ani ai vieţii mele.” Spunând acestea, maestrul Wang remarca, pentru a

încheia: „Ţelurile oamenilor sunt diferite, aşa încât vieţile lor sunt diferite. Dorinţele lor sunt diferite, astfel că ei

caută în direcţii diferite. Aspiraţiile lor sunt diferite, aşa că ei merg pe drumuri diferite.”

Pe când eram cufundaţi în reflecţie, maestrul Wang Liping ne-a adus două albume cu timbre din camera

din spate şi ne-a invitat să ne delectăm cu hobby-ul său. Şi lui şi fiului său le plăcea să colecţioneze timbre.

Privindu-le, am observat că nu era nici măcar un timbru de valoare; majoritatea erau apariţii recente. Totuşi,

includerea câtorva timbre străine o transforma într-o colecţie inedită. Cu toate imaginile de peisaje, oameni şi

animale, de toate culorile şi varietăţile, privirea timbrelor este ca privirea schiţelor din poveştile copiilor printr-o

fereastră mică. Iar maestrul Wang Liping era extrem de încântător, pentru că uita de sine când ne arăta unul sau

altul din aceste timbre. Părea ca şi când ar fi primit foarte multe scrisori în acelaşi timp şi nu putea suporta să

arunce aceste imagini frumoase, aşa că le păstra cu grijă.

Nu ne-am imaginat niciodată că acest taoist al Realităţii Complete are un asemenea hobby. Ştiam că este

foarte ataşat de copii şi că, într-un fel, va fi indispus dacă trec prea multe zile fără să aibă ocazia de a se juca cu

copii. Dacă oamenii veneau în vizită la el cu copii, deseori maestrul, în mod inconştient, îi neglija pe adulţi

pentru a se ocupa mai întâi de copii. El iubeşte inocenţa şi este foarte întristat de lucrurile care îi rănesc pe copii.

O dată, pe când îşi conducea bicicleta către oraş, maestrul Wang Liping dădu peste un episod în care un

grup de copii de şcoală primară măturau străzile şi curăţau faţada magazinelor în timp ce adulţii stăteau şi îi

priveau. Faţa maestrului se încruntă în timp ce încetinea. La următorul colţ erau copii ce pompau aer în

cauciucurile bicicletelor trecătorilor, mulţi dintre ei oprindu-se pentru aceasta chiar dacă nu aveau nevoie.

Văzând copiii gâfâind şi pufnind în timp ce adulţii stăteau lângă ei şi gesticulau, maestrul Wang Liping s-a oprit

şi şi-a făcut loc prin mulţime. Luând o bucată de pânză pentru a şterge sudoarea de pe fruntea unei fetiţe, îi

spuse: „Hei, micuţo, eşti obosită. Ce-ar fi să te odihneşti iar unchii tăi să-ţi ia locul pentru o vreme.” Pierzânduşi

interesul, adulţii se împrăştiară, împingându-şi bicicletele care oricum nu aveau nevoie de aer.

Credem că impresia lăsată de maestrul Wang Liping asupra copilului în acea zi a fost mai măreaţă, mai

adevărată, mai plăcută şi mai frumoasă decât impresia lăsată asupra ei de îndatorirea sa de muncă.

Să sperăm că în această lume vor exista mereu inimi inocente!

170

19

Ieşind la iveală, într-o misiune

În ultimii ani China a fost martora unui val fără precedent de interes în cultura tradiţională, cu

popularizarea artelor marţiale tradiţionale şi tuturor felurilor de practici benefice pentru oameni.

În timp ce acest avânt avea loc în întreaga ţară maestrul Wang Liping rămânea ascuns. Încă mergea la

lucru în fiecare zi, ca oricine. Vorbea puţin şi întotdeauna avea un zâmbet prietenos pe faţă. În ceea ce-i priveşte

pe tovarăşii săi de lucru, el le părea lor un lucrător obişnuit şi sârguincios. Când ajungea acasă el avea grijă de

bătrâni, făcea unele munci casnice şi din când în când ieşea să facă unele cumpărături. Pentru vecini el părea a fi

un tânăr plăcut, mulţumit de soartă şi întotdeauna fericit, respectuos cu bătrânii şi blând cu tinerii.

Uneori, când o boală mai gravă sau un necaz mai mic apăreau prin împrejurimi sau când un coleg de

lucru avea o problemă, maestrul Wang Liping apărea întotdeauna cu vorbe de alin. Lucrul ciudat era că aceste

boli, necazuri, probleme, orice, toate dispăreau într-un mod necunoscut. În cele din urmă oamenii au început să

se minuneze în legătură cu acestea şi îi puneau întrebări maestrului Wang Liping, dar el evita să răspundă, astfel

că nimeni nu ştia sigur dacă exista sau nu vreun „leac în sticluţă”.

Dar acest Călător al Realităţii Complete privea cu mare atenţie popularizarea culturii tradiţionale

chineze, observând direcţia. Uneori profesorii de practici energetice Qigong ofereau cursuri prin apropiere iar

maestrul Wang participa la ele, plătind taxa din salariul său mic şi stând în linişte în sală. Nici măcar o dată

aceşti profesori de Qigong nu au distins prezenţa unui discipol pur în rândul celor prezenţi.

Maestrul Wang Liping examina şi studia starea de lucru actuală. Prin interacţiunea cu ceilalţi membri ai

audienţei el ajunsese să înţeleagă mai mult despre stările predominante şi modul în care gândesc oamenii din

ziua de azi. O plan măreţ se contura în inima sa. Comunicările cu învăţătorii săi de departe deveniră acum mai

frecvente. Aceste comunicări nu erau scrise. Chiar în timp ce îşi făcea munca, în inima sa primea comunicări

spirituale de la distanţă şi, de asemenea, trimitea constant înapoi propriile sale gânduri.

Dar se ivi un moment critic.

Un număr de metode tradiţionale de antrenament fizic au fost popularizate sub numele de Qigong sau

practici energetice, aşa încât Qigong a devenit treptat un aspect acceptat pe plan social.

Condiţiile erau propice pentru a prezenta oamenilor nivele şi mai înalte.

Venise timpul pentru revelarea metodelor avansate ţinute în secret timp de mii de ani în gruparea Porţii

Dragonului din cadrul Taoismului Realităţii Complete.

Până în anul 1985 confuzia şi crizele existau ascunse în popularizarea Qigong-ului. Amestecându-se

peşti şi dragoni era greu de spus ce era fals şi ce era adevărat. În unele locuri erau chiar impostori neruşinaţi

care pretindeau că reprezintă şcoala Porţii Dragonului, furând acest nume pentru a păcăli lumea.

Maestrul Wang Liping aştepta în linişte ordinul învăţătorilor săi, pregătindu-se să iasă din tăinuire.