DESCHIZAND POARTA DRAGONULUI 7

Qigong

Pe măsură ce Wang Liping punea instrucţiunile învăţătorilor în practică, pas cu pas, puterea creierului

său se dezvolta considerabil. Era mult mai avansat, în această privinţă, nu doar faţa de cei de-o seamă cu el, ci şi

faţa de cei adulţi. Nu numai că lecţiile de la şcoală erau floare la ureche pentru el, dar nu avea nicio problemă în

a examina şi a rezolva probleme reale de viaţă.

Dar Liping nu era doar inteligent, era deştept. Ori de câte ori se afla în compania altor oameni se purta la

fel ca ei cu dragă inimă, tăinuindu-şi adevăratele realizări, astfel încât oamenii să creadă despre el că era un

tânăr obişnuit.

Cât despre cei trei bătrâni vrăjitori taoişti, ei acordau foarte multă atenţie acestui proces. Se spune că o

sută de ani de dezvoltare umană abia ajung pentru stabilizarea bazelor. Deşi Liping făcea progrese în învăţarea

exerciţiilor interne el nu începuse încă să înveţe exerciţiile externe.

 

La nivelele cele mai avansate, atât exerciţiile interne cât şi cele externe au ca obiect atât perceperea

subtilului, cât şi rafinarea. Subtilul este cel ascuns, infinitezimalul, semnalul unui eveniment, cheia către ceva

anume. Rafinatul este cel amănunţit, profund, esenţial. În Tradiţiile Schimbărilor se spune: „Schimbările

reprezintă mijloace prin care cei înţelepţi descoperă profundul şi investighează subtilul.” Se mai spune:

„Persoanele cultivate acţionează pentru a vedea în subtil, nu stau de pomană toată ziua”. Şi, de asemenea:

“Persoanele cultivate cunosc atât ceea ce este subtil cât şi ceea ce este evident, ceea ce este.” Lao-tzu spunea:

„Luptătorii realizaţi din vechime erau subtili, eficienţi într-un mod misterios, atât de profunzi încât erau

impenetrabili.” Guan-tzu spunea: „Gândul nu poate cunoaşte doar partea grosieră; el vede şi în subtil, deci

reprezintă esenţa vitală a dezvoltării.”

Scopul perceperii subtilului şi rafinării îl reprezintă cultivarea esenţei şi vieţii. Dacă faci cea mai mică

eroare vei rata în totalitate. Dacă nu vezi în subtil şi în rafinat nu poţi atinge tărâmurile sublime. În ideea de a

24

stimula perceperea subtilului şi rafinarea în tânărul lor ucenic, cei trei bătrâni maeştri l-au supus pe Wang

Liping unui antrenament mai special.

Mai întâi Liping fu închis înăuntrul unei lăzi mari din lemn. Lada fusese construită special pentru acest

exerciţiu de antrenament. Era înaltă cât Liping, cu puţin spaţiu liber în jurul feţei, spatelui şi în părţile laterale.

Totuşi, partea superioară fusese ţintuită cu ţepuşe lungi de câţiva centimetri. Pentru a evita să fie prins în ele,

Liping trebuia să stea în centru fără să se mişte. Ca şi când aceasta nu ar fi fost îndeajuns, bătrânii maeştrii

adăugaseră încă un obstacol.

Când Liping intră în ladă, o examină cu foarte mare atenţie. Folosindu-şi capacitatea pe care şi-o

dezvoltase în şederea în linişte din ultimele câteva luni el se aşeză nemişcat înăuntrul lăzii, gândindu-se că nu va

fi atât de greu ca statul cu picioarele încrucişate - de fapt, era mai confortabil decât şezutul. Nu bănuise că

mentorii vor înălţa lada într-un copac şi-l vor lăsa sa atârne acolo, legănându-se în bătaia vântului.

Nu era suficient spaţiu pentru ca tânărul să-şi împartă atenţia, întrucât se concentra în totalitate pe

menţinerea echilibrului înăuntrul lăzii, pentru a evita sa fie prins în ţepuşe. Studiind cu atenţie relaţiile subtile

dintre mişcările vântului, copacului, lăzii şi propriului corp Liping descoperi treptat un fel de regularitate. Apoi,

nu mai fu nevoit să facă niciun efort fizic; tot ce trebuia era să se concentreze cu atenţie completă.

După două luni de practică Wang Liping îşi dezvoltase capacitatea de a observa chiar şi cea mai uşoară

mişcare a firelor de iarbă în bătaia vântului. Făcând acest exerciţiu noaptea, în munţi, era capabil să simtă un

şoarece fugind chiar şi de la câţiva metri depărtare.

Când Liping trecu acest obstacol, cei trei vrăjitori taoişti micşorară puţin dimensiunea lăzii astfel ca

Liping doar să încapă înăuntru, fără niciun fel de spaţiu liber pentru mişcare. Pentru a evita să fie înţepat el era

nevoit să-şi menţină trupul absolut nemişcat. Întrucât avea deja câteva luni bune de antrenament de bază în

meditaţia în linişte, în picioare şi aşezat, acest exerciţiu constituia doar o problemă de creştere a gradului de

perfecţiune; astfel, după o vreme, Liping fu capabil să stăpânească total acest exerciţiu.

Învăţătorii obişnuiau să întindă tot felul de capcane pentru ucenicul lor, pentru a-i testa concentrarea şi

a-i stimula capacitatea inteligentă de reacţie rapidă. O dată, Liping se furişă pe ascuns la locul unde stăteau

bătrânii maeştri, sperând să vadă ce făceau aceştia. Dintr-odată s-a auzit un strigăt puternic care l-a aruncat

înapoi câţiva metri, provocându-i câteva cucuie. Călătorul Liniştii Pure râdea din interiorul colibei:

„Hoţomanule! De ce stăteai în dreptul uşii noastre?” Acum Liping îşi dădu seama că bătrânii taoişti fuseseră

mereu conştienţi de tot ceea ce făcuse. De acum încolo ştia că trebuia să se păzească şi să nu devină neglijent.

Altă dată când Liping stătea pe vine, pe hazna, auzi pe cineva ţipând dedesubtul său. Se părea că cineva

căzuse în canalizare. Chiar când Liping se pregătea să strige auzi un sunet ca şi când cei trei maeştri ar fi râs.

„Iarăşi am fost păcălit de bătrânii taoişti”, îşi dădu el seama, înfrânându-şi supărarea. „O să le-o plătesc eu!

Aşteaptă şi-ai să vezi!”

După cum s-a dovedit, aceasta era una din urzelile Călătorului Vidului Pur. Intenţia sa era să-l stârnească

pe Liping, să vegheze ca el să-şi menţină întotdeauna un nivel înalt de atenţie în decursul vieţii de zi cu zi şi să

nu neglijeze detaliile şi subtilităţile. După această lecţie Liping îşi mări gradul de vigilenţă.

Într-o zi Wang Liping văzu o pioneză pe perete şi puse la cale un plan. Luând pioneza, el o ascunse în

patul Călătorului Vidului Pur. Apoi, ocupându-se de alte lucruri ca şi când n-ar fi urzit nimic, aşteptă în linişte

ca bătrânul maestru să se înţepe, drept răzbunare pentru festele jucate. Nu îşi închipuise că el însuşi urma să fie

cel înţepat în acea seară când se aşeza în pat pentru a-şi practica exerciţiile interne. Deşi durerea era ascuţită, nu

lăsă să se vadă aceasta pe chip.

Călătorul Vidului Pur văzu ca Liping suferea, dar făcu doar o vagă remarcă: „Tinere, eşti încă slab.”

Primind mesajul, Wang Liping râse amar şi spuse: „Eşti prea crud”. Cu toate acestea, testele dintre

învăţători şi discipol aduceau amuzament procesului cultivării spirituale.

25

Următoarea încercare a fost practicarea exerciţiilor interne înăuntrul unei urne uriaşe. Când era

răsturnată urna era suficient de mare pentru ca Wang Liping să stea pe vine cu capul plecat. Înăuntru se găseau

două cărămizi pe care să se aşeze. Urna era situată peste o hazna, având ca deschidere doar o crăpătură pe

margine. La acea vreme era foarte cald, iar când soarele era deasupra capului, în interiorul urnei fierbea; oricine

s-ar fi aflat înăuntru ar fi transpirat abundent. Mai mult, duhoarea, muştele şi viermii îi provocau lui Liping

senzaţia de vomă. Mentorul său folosise această metodă pentru a-l face pe Liping să fie capabil să practice

concentrarea unitară în orice condiţii. Într-un asemenea loc departe de ochii lumii haznaua constituia cel mai

bun instrument pentru acest scop. Cei trei bătrâni vrăjitori ştiau cu adevărat cum să folosească terenul şi

elementele mediului, luând de la ele materialele cu care să aranjeze spaţii de practică a exerciţiilor taoiste.

Tocmai când Wang Liping considera imposibilă intrarea în nemişcare şi practicarea exerciţiilor sale din

cauza condiţiilor deranjante din urnă şi dimprejurul său, dintr-odată auzi o bătaie în urnă. Apoi auzi vocea

groasă şi puternică a Călătorului Liniştii Pure certându-l: „Nu te mai gândi la alte lucruri! Concentrează-te la

exerciţiul tău!”. După o vreme Călătorul veni din nou şi deterioră atmosfera în mod intenţionat, zgâriind urna cu

o piatră; el dorea să vadă dacă scârţâitul l-ar fi deranjat pe Liping. Simţind că testul nu era suficient de dur, el

luă mizerie din hazna şi o scurse prin vârful urnei, intensificând duhoarea şi făcând viermii să înoate prin

interiorul urnei.

Wang Liping nu mai putu suporta şi ţipă, cerând îndurare. Totuşi, ar fi fost mai bine pentru el să nu

cerşească milă, întrucât aceasta i-ar fi cauzat belele şi mai mari. Văzând că Liping nu se putea linişti bătrânul

mentor puse gaz pe foc, picurând mizerie prin crăpătura urnei, mânjindu-l pe tânăr cu excremente. Liping îl ştia

pe Călătorul Vidului Pur ca fiind cel mai sever dintre maeştri în privinţa antrenamentului, niciodată arătându-i

milă. Tot ce putea face era să îndure în tăcere.

Încă din prima zi în camera întunecată, când se făcuse de ruşine scăpându-se pe el, Liping se asigurase

că va fi pregătit înainte de fiecare exerciţiu. Totuşi, de data aceasta, când trebui să-şi facă nevoile, fu prea greu

de suportat pentru el. Dori să răstoarne urna şi să iasă de acolo. Dar mentorul său, observând mişcare înăuntrul

urnei, apucă un băţ şi îl vârî înăuntru, împungându-l pe Liping şi rănindu-l în câteva locuri.

Liping nu putea ieşi, dar nici nu putea să se abţină. Nu avea altă soluţie decât să-şi dea drumul chiar

acolo, înăuntrul urnei. Ştiind ce s-a întâmplat, mentorul îl certă pentru că şi-a bătut joc de locul său de exersare,

cerându-i să îl cureţe. Liping ştia că regulile de comportament nu permiteau neascultarea; întrucât deja se

sacrificase pentru Cale, nu putea decât să asculte ordinele învăţătorilor săi. Nu avea încotro decât să şteargă

mizeria cu propriile haine.

După câteva zile de practică a acestui exerciţiu, Wang Liping se adaptă treptat la acest mediu, iar

mentorul său nu mai veni să-l deranjeze în timpul exerciţiilor sale. Fiind un tânăr cu adevărat extraordinar, el

trecu şi de acest obstacol, folosind nemişcarea pentru a stăpâni perturbările, mirosurile şi mizeria, colectându-şi

mintea şi hrănind esenţa, rafinând natura minţii sale către o şi mai înaltă puritate.

Ulterior, văzând că cimitirul de alături putea fi folosit pentru exerciţii, cei trei bătrâni vrăjitori adăugară

încă un element în procesul colectării minţii şi dezvoltării naturii esenţiale. Ei numeau aceasta „liniştirea

spiritului şi păzirea casei”.

Întrucât această practică este dificil de realizat, mai întâi cei trei bătrâni l-au chemat la ei pe Liping şi iau

vorbit, în mod serios. „Practici Calea de ceva timp”, îi spuseră ei tânărului, „şi ai făcut progrese importante.

Acum dorim să adăugam un alt exerciţiu pentru a-ţi întări curajul şi a-ţi stabiliza sufletul tău ceresc. Ai curajul

să încerci?”

Wang Liping ştia doar că trebuia să înveţe orice exerciţiu i s-ar fi dat. Fără să bănuiască în ce urma să se

implice, fără să se mai gândească deloc, răspunse afirmativ.

Călătorul Infinitului râse şi spuse: „Foarte bine! Această tehnică este dusă la îndeplinire de unul singur

noaptea, într-un cimitir. Ai curaj?”

„Nu e chiar aşa de greu!” răspunse tânărul.

26

Simţind că starea de spirit a tânărului era propice, Călătorul explică: „Străbunii spuneau că relaţia

spiritului vital cu corpul fizic este asemănătoare cu cea dintre un monarh şi ţara sa. Dacă spiritul este agitat

înăuntru, corpul fizic se deteriorează în exterior, aşa cum o ţară intră în haos în interior când autoritatea ce o

conduce este ignorantă.

Deci persoanele educate ştiu că trupul fizic depinde de spirit, în vreme ce spiritul are nevoie ca trupul să

existe. Prin urmare, ei cultivă natura esenţială pentru a conserva spiritul şi a linişti mintea în scopul păstrării

trupului intact. Când trupul şi spiritul au o relaţie strânsă unul cu celălalt, atât interiorul cât şi exteriorul sunt

îngrijite.

Cei ce trăiesc corespunzător sunt clari şi deschişi, calmi şi liniştiţi, cu puţin egoism şi puţine dorinţe. Ei

nu păstrează povara lucrurilor exterioare în propriile minţi, deci puritatea spiritului lor este remarcabilă.

Deschişi către orice şi imperturbabili, liniştiţi şi fără griji, menţinându-şi această stare prin unitate, hrănind-o cu

armonie, ei îşi rezolvă treburile zilnice în mod înţelept, realizând, calmi, armonia universală.

Tu deja ai experimentat efectele colectării minţii şi hrănirii naturii sale esenţiale, dar nu ai realizat

stabilizarea sufletului ceresc şi întărirea sufletului pământean. Din acest motiv îţi vom da un alt exerciţiu, pentru

a-ţi stabiliza spiritul.”

Liping încuviinţă, prinzând înţelesul general a ceea ce bătrânul maestru spusese, presupunând că tot ce

avea de făcut era să practice ceea ce maeştrii îl învăţaseră.

Târziu în acea noapte, când totul era nemişcat, cimitirul era tăcut ca însăşi moartea. Luna nu strălucea,

iar nori întunecaţi acopereau stelele de pe cer. Nu era nimeni în acel loc dezolant în afara celor trei bătrâni

vrăjitori şi a tânărului lor ucenic, practicând exerciţiile interne.

Cei trei bătrâni îşi aleseseră deja locurile şi se aşezară. Călătorul Liniştii Pure îi spuse lui Wang Liping

să aleagă un loc pentru el însuşi şi să se aşeze acolo. El trebuia să stea timp de patru ore, terminându-şi lecţia la

ora unu dimineaţa.

Stând în acel loc şi concentrându-se, Liping îşi spuse că acest exerciţiu nu va fi dificil, văzând că cei trei

învăţători erau şi ei acolo. Nu ştia că cei trei bătrâni vrăjitori dispăruseră deja pe tăcute în noapte: doi se

întorseseră la locuinţa lor, iar unul rămăsese în urmă pentru a-l urmări pe Liping de la distanţă.

Cel ce rămăsese să-l supravegheze era Călătorul Liniştii Pure, căruia îi plăcea foarte mult să joace feste.

După ce Liping intră în nemişcare Călătorul începu să emită tot felul de ţipete de banshee3 şi urlete de lup

pentru a-l distrage pe tânăr din exerciţiul său. Acum însă Liping ajunsese la o realizare importantă, nemaifiind

tulburat de ţipetele şi urletele îngrozitoare, ce dădeau fiori pe şira spinării. El le auzi dar nu le dădu atenţie,

practicându-şi lucrarea interioară.

Liping îşi încheie exerciţiul la sfârşitul primei ore de după miezul nopţii. Când îşi deschise ochii şi privi,

văzu că cei trei bătrâni maeştri plecaseră. Fără niciun alt gând el se întoarse şi dădu să plece. Dintr-odată tânărul

văzu o umbră întunecată mişcându-se încoace şi încolo prin faţa sa, nici prea departe şi nici prea aproape,

încercând să-i blocheze ieşirea din cimitir.

Liping se întrebă dacă într-adevăr văzuse o fantomă. Chiar dacă era o fantomă, se gândi el, nu era

speriat. Continuă să meargă, dar acum umbra întunecată se mişca din loc în loc, încercând să-l facă să se învârtă

în cerc. Întărindu-şi nervii, circulând energia originară prin corp, Wang Liping îşi întinse mâna dreaptă ca o

lamă de sabie şi o înfipse cu un strigăt puternic drept în umbra întunecată.

Dintr-odată umbra întunecată dispăru, iar Liping auzi un râset extrem de clar chiar în ureche. Distingând

vocea mentorului său, Călătorul Liniştii Pure, Liping spuse în repezeală: „Încă mă testezi!” Atunci mentorul

apăru, lăudându-se că l-a zăpăcit, după care îl apucă de mână şi îl conduse înapoi.

3 Spirit feminin care prevesteşte moartea în folclorul irlandez, n.tr.

27

După cum s-a dovedit, acest exerciţiu din cimitir avusese numeroase avantaje. După ce practicase o

vreme, Liping simţea yin-ul şi yang-ul armonizându-se pretutindeni prin întregul său trup; plin cu energie pură,

el stăpânea şi bazele practicii stabilizării spiritului şi păzirii casei. Wang Liping învăţă că prin autocontrol, curaj

şi calmă încredere în sine este posibil să aduci totul în linişte, în nemişcare absolută. Eşti în întregime singur:

atât trupul cât şi spiritul sunt prezente, sinele este maestrul lor, şi sinele intră în nemişcare, linişte şi calm. „De

îndată ce mintea este liniştită în mod spontan, spiritul este netulburat; când spiritul este netulburat, întotdeauna

va fi clar şi calm.” De îndată ce mintea este liniştită şi spiritul este în pace, singura înţelegere este vacuitatea;

această vacuitate reprezintă Calea. Este, de asemenea, şi un univers individual, un tărâm de experienţă

individual.

După repetarea acestor practici de nenumărate ori, Wang Liping îşi dezvoltase o mai mare stabilitate şi

stăpânire de sine. El intra şi ieşea din cimitir ca şi când ar fi intrat şi ieşit pe o uşă; morţii fără număr îngropaţi

acolo nu-l deranjau niciun pic. Cu spiritul şi sufletul netulburate, el atinsese un nivel important de realizare.

Cei trei bătrâni vrăjitori formau o echipă puternică, devotându-şi atenţia totală muncii de formare a

noului Transmiţător. Călătorul Liniştii Pure era într-adevăr aspru şi rigid, dar nu încăpea îndoială că avea o

inimă bună. Trecut de 70 de ani, el făcea din nou munca sa de instructor de armată. Ziua căuta peste tot cele mai

bune locuri pentru ca Wang Liping să aibă unde să-şi facă exerciţiile, transformând locurile speciale în

instrumente pentru a-l ajuta la antrenament. Noaptea îl controla şi-l supraveghea pe Liping când acesta îşi făcea

exerciţiile. Instruindu-l şi îndrumându-l pe tânăr el îl îndemna şi îl ajuta, devotându-se cu un efort cu adevărat

extraordinar muncii de formare a noului Transmiţător al taoismului Porţii Dragonului. Îl trata pe Liping ca pe

propriul său fiu; într-adevăr, relaţia lor era mai apropiată decât cea dintre un tată şi fiul său.

Şi cum sunt relaţiile normale dintre taţi şi fii? Unele persoane sunt iubitoare şi apropiate. Unii sunt

iubitori dar incapabili de a oferi îndrumare, lăsând copii să se descurce singuri. Sunt dintre aceia care oferă

orice, inclusiv îndrumare, dar cu conţinut şi metode discutabile. Deşi au mâncăruri şi hrană fine, nu au o inimă

pură. Sunt dese cazurile de comportament problematic al copiilor din familiile bune. Munca depusă pentru

educaţie este importantă pentru evoluţia speciei umane.

Trecând prin acest curs sistematic de antrenament, Wang Liping depăşea obstacol după obstacol.