DESCHIZAND POARTA DRAGONULUI 15

Qigong

Când îşi revine în final, cade din nou sub ceilalţi. Gigant nesăbuit! Oblojeşte-ţi

rănile, apoi încearcă să-ţi revii treptat! Ce tragedie pentru oameni!

Acest fruct amar era unul pe care toţi trebuiau să-l muşte.

Ploaia a continuat mult timp. Maeştrii taoişti şi discipolul lor au dormit câteva ore, apoi se treziră foarte

devreme pentru a se aşeza în meditaţie. Când terminară exerciţiul intern cerul era deja luminat. Cei patru ieşiră

afară pentru a practica exerciţii externe, bucurându-se de prospeţimea extraordinară a aerului de munte.

Imediat îl văzură pe vârstnicul satului venind către ei. Călătorul Infinitului se grăbi să-l întâmpine, iar

cei doi se salutară. Călătorul spuse: „V-am făcut destule necazuri venind aici, şi ne-aţi tratat atât de bine încât

nu ştim cum să vă răsplătim bunătatea.”

Vârstnicul satului spuse: „Nu e nicio problemă, frate. De îndată ce ieşi de aici, dai de destulă mizerie şi

mult necaz. Aici, în acest sătuc rustic de munte, nu prea avem ceva convenabil pentru oaspeţi. Mă tem că v-am

jignit pentru că nu v-am tratat cum se cuvine. M-am îngrijorat de această ploaie toată noaptea, întrebându-mă

dacă a curs prin acoperişul hambarului”

Călătorul Infinitului spuse că nu a curs nimic şi că au dormit confortabil. Vârstnicul satului fu uşurat.

Văzându-l pe bătrânul ţăran continuând să privească îngrijorat către cerul încă acoperit de nori, Călătorul îşi

dădu seama ce gândea acesta. „Care este problema?” îl întrebă cu diplomaţie, ştiind deja despre ce era vorba.

Conducătorul satului suspină. După un moment de tăcere, spuse: „Aici, în câmpiile noastre de munte,

avem foarte puţin teren arabil. Cu toţii depindem de Natură pentru traiul zilnic. Chiar acum grâul este copt şi

pregătit de cules, dar vremea rămâne mohorâtă şi ploioasă, aşa că nu ştim ce să facem.”

Călătorul Infinitului spuse: „Nu lăsa aceasta să te îngrijoreze, dragul meu frate mai tânăr. Te rog spunele

tuturor să-şi scoată secerile şi să înceapă culesul.”

Vârstnicul satului îşi putu da seama după tonul vocii că era lucru serios ce spunea Călătorul. Văzând

expresia de pe feţele celorlalţi maeştri ce stăteau în spatele marelui maestru, vârstnicul satului înţelese că ei sunt

de aceeaşi părere, aşa că se întoarse şi plecă.

Călătorul Infinitului îşi puse colegii şi discipolul să renoveze un loc izolat din afara satului pentru a duce

la îndeplinire o tehnică specială. Cei trei se aşezară în jurul vârfului unei mici ridicături de teren, iar Călătorul

Liniştii Pure îi explică lui Liping: „Observă că aceşti nori aduc ploaie şi fulgere. Când exersezi tehnica de oprire

a ploii este foarte uşor să fii lovit de fulger, deci primul lucru pe care trebuie să-l faci este să eviţi fulgerul.

Energia fulgerului face parte din categoria focului, care corespunde organului inimă din corpul uman. Astfel că

modul în care fulgerul este evitat se realizează prin închiderea inimii în momentul fulgerării, prin tăierea

oricărei conectări dintre focul fulgerului şi inimă. Energia fulgerului este enormă, dar energia focului din inima

ta este chiar mai puternică. Spune în tăcere această formulă specială iar energia electrică a fulgerului se va opri.

La acest moment ai devenit stăpânul cerului şi pământului. Tu eşti conducătorul. Celălalt este slujitorul şi

trebuie să te asculte.”

Spunând acestea, Călătorul Liniştii Pure făcu un gest cu mâna; dintr-odată, întregul său trup tremură, şi

un torent distinct de sunete ieşi din gura sa. În acelaşi timp, apăru un fulger, urmat de un bubuit îndepărtat al

76

unui tunet. Călătorul îndreptă ambele mâini în direcţia fulgerului, făcând o mişcare uşoară, ca de mângâiere.

Norii de pe cer începură să se despartă, deschizând o fâşie de lumină slabă.

Călătorul Liniştii Pure îi spuse apoi lui Wang Liping să-şi activeze energia internă pentru a direcţiona

universul din afara corpului prin intermediul universului interior – lăsând universul interior să se deschidă în

întregime, lăsând energia minţii să se ridice către nori, şi folosind mâinile pentru a atinge subtil locul unde

mintea se întâlneşte cu norii.

Acum, norii denşi începură să scadă uşor, iar fâşia de lumină ce se deschisese se lărgea din ce în ce mai

mult. Călătorul Vidului Pur îşi ridică şi el mâinile, formând un triunghi cu spatele celorlalţi trei, ale căror mâini

erau îndreptate către cer. Norii se mişcară către exterior, ca o turmă de oi ce se împrăştie în cele patru direcţii.

Centrul cerului, înseninat, se lărgea din ce în ce mai mult, devenind din ce în ce mai luminos. După scurt timp,

masele de nori cenuşiu întunecat se îndepărtară de cei patru, către orizont. Centru cerului deveni neobişnuit de

strălucitor, de un albastru foarte adânc, extrem de frumos. Când norii negri dispărură cu desăvârşire, cerul auriu

apăru în final către est, luminând munţii cu o extraordinară splendoare.

Cei patru taoişti se scăldară în lumină, cu spiritul lor vital într-o stare de vioiciune extraordinară. Cu o

muncă de o jumătate de oră ei schimbaseră un cer mohorât şi ameninţător într-o lume cu totul nouă.

Cât despre Wang Liping, el era nespus de fericit – învăţase ceva în acea zi! Pe drumul de întoarcere

către sat, mentorul său, Călătorul Liniştii Pure, îi spuse că nu este chiar atât de greu să opreşti ploaia, dar să faci

ploaia să cadă în situaţia în care nu există niciun nor în zare necesită un grad înalt de realizare. Armonizarea cu

legea naturală, ascultarea Căii Naturii reprezintă un principiu constant, invizibil; acţiunea forţelor înalte pentru a

opri ploaia sau a aduce ploaia trebuie şi ea să fie la fel. Mai mult, asemenea intervenţii sunt permise doar atunci

când sunt benefice oamenilor; sub nicio formă ele nu ar trebui făcute la întâmplare sau pentru motive

neîntemeiate.

Văzând cum norii se retrag şi cerul se înseninează cu asemenea rapiditate, vârstnicul satului fu şi mai

convins că aceşti patru călători nu erau oameni obişnuiţi. El îi aduse pe săteni la hambar pentru a le mulţumi,

dar descoperi că aceştia dispăruseră fără nicio urmă.

După cum se dovedise, marele maestru, Călătorul Infinitului, îşi făcuse deja bagajul, împreună cu

puţinele provizii pe care sătenii şi le permiseseră să le dăruiască şi îi aşteptase pe ceilalţi trei, pe o cărare de

munte. Apoi cu toţii se îndreptară în zări necunoscute.

Wang Liping înţelese, după cum îi explicaseră învăţătorii de mai multe ori, că cel mai important lucru

pentru cei ce practică Calea nu este nivelul de realizare obţinut; ci să facă multe fapte bune, să creeze relaţii

bune cu toată lumea, să ajute toate fiinţele, să parcurgă Calea în numele Cerului. Aceasta înseamnă că este mai

importantă cultivarea naturii esenţiale decât cultivarea vieţii. Facerea de fapte bune fără a aştepta răsplată

înseamnă întărirea virtuţii; când virtutea este înaltă creşte şi nivelul de realizare.

După ce au oprit ploaia, vrăjitorii ştiau că sătenii vor veni să le mulţumească, deci preferară să plece

chiar imediat pentru a evita să-i împovăreze şi să întârzie munca la câmp.

77

9

Cele cinci arte

În timpul anilor de călătorie, cei trei magi bătrâni au continuat să profite de fiecare ocazie pentru a-şi

învăţa ucenicul şi a transmite Calea.

Wang Liping se afla acum la începutul celei de-a şaptea etape a antrenamentului său taoist, care este

„dezvoltarea cunoaşterii”. Principalele materii de studiu în această etapă sunt aşa-numitele cinci arte. Aceste

cinci arte reprezintă cinci tipuri de tehnologie sau artă tradiţională: medicină, divinaţie, fizionomie, astrologie şi

antrenament4.

Acest cinci arte s-au născut din experienţa şi cunoaşterea derivate din lupta pentru supravieţuire,

adaptare, şi echilibru a străbunilor. Mai târziu, ele au fost puternic dezvoltate de către taoiştii ce le cultivau în

munţi, şi care s-au folosit de un simbolism secret pentru a-şi exprima descoperirile. Fiecare artă este îmbibată cu

sângele şi sudoarea a generaţii de practicanţi, cristalizând experienţa a mii de ani. Dacă am putea penetra

scoarţa terminologică exterioară, şi să extragem măduva pură, aceste arte ar putea fi o binecuvântare rară pentru

umanitate.

Revenind la povestea noastră, cei patru taoişti călătoreau ziua şi se odihneau noaptea, rătăcind în

continuare prin cele patru ţinuturi.

Într-o zi au ajuns într-o zonă de munte greu accesibilă, unde au văzut un izvor limpede. Aşezându-se pe

malul apei, s-au spălat de colbul drumului, şi s-au odihnit.

Deodată, Călătorul Infinitului s-a cutremurat uşor. Privind în sus, i-a spus unuia dintre tovarăşii săi:

„Du-te de aruncă o privire – suspină cineva?” Cei doi Călători mai tineri auziseră deja sunetul ca un geamăt, şi

au mers către el, urmaţi îndeaproape de Wang Liping.

Croindu-şi cu greu drumul prin desişurile de ierburi, căţărându-se pe pietre şi printre plante agăţătoare,

în cele din urmă taoiştii au ajuns pe creasta unui munte, şi au găsit bărbatul care gemea în prăpastia de dedesubt.

Bărbatul urcase în munţi ca să taie lemne de foc, însă căzuse accidental în prăpastie. Avea în jur de 50

de ani, era întunecat la faţă şi slăbit, cu hainele peticite de mai multe ori. Piciorul său drept începuse deja să

capete o culoare verde şi să formeze puroi, iar ochii săi păreau a fi orbi. Nu era în stare decât să zacă acolo şi să

geamă.

Examinând cu grijă rana bărbatului, Călătorul Neantului Pur şi-a dat seama că nu putea să se fi datorat

căzăturii - trebuia să fie o muşcătură de şarpe. Imediat a luat un ac de argint din geantă, l-a ţinut cu trei degete

de la mâna dreaptă, l-a îndreptat către cer, l-a răsucit de câteva ori între degete, şi-a concentrat mintea şi şi-a

focalizat privirea asupra lui, şi apoi într-o clipă l-a înfipt în piciorul bărbatului.

Lui Wang Liping i s-a părut că înfigerea acului fusese extrem de violentă. Nu se aşteptase ca acul să se

oprească la cinci centimetri de suprafaţa pielii, unde mentorul său l-a făcut să vibreze în timp ce asculta

răspunsul în interiorul corpului tăietorului de lemne. Apoi Călătorul a trasat din mai multe puncte un cerc

deasupra piciorului, apoi a deplasat acul în jos de-a lungul piciorului, făcându-l să vibreze uşor în vârfurile

degetelor sale. Din când în când se oprea în anumite locuri, învârtea acul, apoi trecea hotărât mai departe. Când

făcea aceasta, uneori făcea ca acul să se legene asemenea unei bărci pe creasta unui val, apoi trecea mai departe.

Când acul a trecut în jurul rotulelor, a vibrat cu şi mai mare intensitate. Călătorul l-a răsucit, l-a ridicat şi l-a

coborât, şi l-a ghidat mai departe, de parcă în mod intenţionat ar fi determinat un curent vătămător să urmeze

calea trasată de acul de argint.

4 O altă enumerare a celor Cinci Arte este: Feng Shui, astrologie chinezească (Zi Wei Dou Shu şi Cei Patru Stâlpi ai Destinului), divinaţie (I Ching),

citirea feţei şi a palmelor, medicina tradiţională chineză (care împreună cu Wai Gong şi Nei Gong au fost regrupate în acest text sub denumirea de

„antrenament” – n.tr.).

78

Atunci când acul a ajuns la locul muşcăturii de şarpe, Călătorul a făcut acul să vibreze uşor deasupra

rănii, închizând ochii şi concentrându-se, focalizându-şi mintea şi corpul în întregime asupra vârfului acului,

murmurând o formulă secretă. Dintr-o dată, Călătorul a tras acul în sus cu o viteză fulgerătoare şi atunci un

sânge negru a ţâşnit din rană. Într-o clipă, tăietorul de lemne şi-a deschis ochii şi a încetat să mai geamă.

Călătorul Neantului Pur s-a ridicat, şi-a pus acul de argint înapoi în geantă, şi i-a spus tăietorului de

lemne: „Îţi va fi bine. Otrava a fost înlăturată.”

În acel moment Wang Liping s-a aplecat peste bărbat cu palmele orientate către piciorul rănit al

tăietorului de lemne, şi şi-a exersat puterea înnăscută de a apăsa în jos, pentru a grăbi însănătoşirea bărbatului.

Călătorul sigilase deja punctele ce guvernau circulaţia de deasupra genunchiului, iar otrava fusese deja

eliminată, astfel încât cu numai câteva împingeri de putere internă din partea lui Wang Liping, sângele negru a

curs tot afară, şi un sânge roşu şi proaspăt a reapărut. Umflătura s-a retras, şi după o vreme tăietorul de lemne

putea păşi din nou. Cu lacrimi în ochi, bărbatul a încercat să facă o plecăciune de recunoştinţă, însă bătrânul

vrăjitor l-a oprit. Luând nişte leacuri din geantă, Călătorul i le-a înmânat tăietorului de lemne, şi au plecat

fiecare pe drumul său.

După plecarea tăietorului de lemne, Wang Liping a căzut pe gânduri cu privire la arta unică a mentorului

său de a folosi acul de argint. Era atât de uimit, încât nu putea decât să stea acolo. Călătorul l-a bătut pe spate şi

i-a spus: „Ce s-a întâmplat? Hai, să ne întoarcem!” Numai atunci şi-a revenit Liping, şi s-a îndreptat înapoi

alături de cei doi mentori ai săi.

Călătorul Neantului Pur ştia că Wang Liping se gândea la acul de argint, aşa că a vorbit despre el pe

măsură ce mergeau. După s-a demonstrat că vrăjitorul avea trei ace de argint extraordinare, fiecare având

propriul său nume. Unul se numea acul yin, altul se numea acul yang, iar altul se numea marele ac de formă

lungă. Deşi toate cele trei ace fuseseră făcute de meşteşugari, ca orice ac de acupunctură, ceea ce era

extraordinar în privinţa lor era faptul că şi ele trebuiau să treacă prin cultivare şi rafinament, ceea ce le făcea să

fie foarte diferite de acele obişnuite de acupunctură. Atunci când acele nu erau în folosinţă, Călătorul le scotea

şi le exersa în tandem cu cerul, pământul, soarele şi luna, inducând energiile adevărate ale universului în

vârfurile acelor, astfel încât acestea să aibă puteri extraordinare atunci când vor fi puse în folosinţă.

După cum a învăţat Liping, şi metodele de utilizare ale acelor sunt extrem de exacte. Există metode

pentru acele mari, metode pentru acele mici, pentru acele lungi, metode de inserţie a acelor pe piele, pe secţiuni,

metode totalizante şi metode infinite ş.a.m.d. Metoda pe care vrăjitorul o tocmai folosise era o metodă infinită

de inserţie. În această metodă, acul este manipulat de la distanţă, fără a atinge pacientul, astfel încât un singur ac

poate îndeplini multe funcţii, şi poate pluti în mod spontan pe deasupra meridianelor, canalelor şi punctelor de

presiune, stimulând fiecare punct şi fiecare linie. Dacă acul ar fi înfipt în piele, atunci un singur ac nu ar fi

suficient; mai mult, fiecare ac ar trebui aşezat într-un anume punct, şi nu ar putea pluti, iar operarea energiei ar

fi împiedicată.

Primul pas în lucrul cu un ac este de a realiza o mişcare-test a acului, ceea ce înseamnă a simţi calitatea

şi intensitatea energiei din interior după inserţie. Energia sănătoasă este plină de pace şi linişte; în timp ce

energia nesănătoasă este turbulentă.

Interiorul punctelor de acupunctură este şi el împărţit în trei straturi, „ceresc, terestru, şi uman”, şi este

important să se distingă clar în care strat curge energia sănătoasă sau cea nesănătoasă. Uneori energia sănătoasă

curge în stratul „ceresc”, în timp ce energia nesănătoasă este activă în mod subtil în stratul „terestru”; dacă acest

aspecte nu sunt clar distinse, atunci o utilizare corectă a acului nu este posibilă, iar boala nu poate fi vindecată.

Atunci când este găsită o energie sănătoasă, este atrasă în afară în acord cu impulsul ei. Atunci când este

depistată o energie nesănătoasă, ea este oprită în puncte cheie şi apoi forţată să iasă afară.

79

Ascultând vorbele mentorului său pe măsură ce mergeau, Wang Liping s-a gândit că nu era de mirare că

bătrânul vrăjitor era numit acupunctorul cel mai de seamă din lume. Acupunctura şi moxibustia5 se califică

drept arte superioare, spirituale şi sublime numai când se bazează pe un astfel de grad de măiestrie.

Atunci când cei trei s-au întors acolo unde se odihnea Marele Maestru, Călătorul Neantului Pur a

explicat faptul că cineva fusese muşcat de un şarpe, însă îl vindecaseră. Marele Maestru i-a aprobat, apoi i-a

îndrumat pe toţi să se aşeze şi să se odihnească, şi să se răcorească.

Pe măsură ce Wang Liping mânca, îl asculta pe Călătorul Infinitului, care îi vorbea despre medicină şi

vindecare. Călătorul i-a explicat că atunci când cineva este muşcat de şarpe, este nevoie să se stabilească dacă

şarpele a fost sau nu veninos. Muşcătura unui şarpe neveninos lasă de obicei un set de şase răni, patru deasupra

şi două dedesubt. Majoritatea şerpilor veninoşi, în schimb, lasă un set de patru răni; mai mult, există o evidentă

supuraţie în jurul zonei, iar durerea arzătoare e urmată de paralizie.

Muşcăturile se află de obicei pe mână sau pe picior; umflătura se deplasează treptat în sus, însoţită de o

tulburare a vederii, dificultăţi de respiraţie, ameţeli şi vărsături, puls slab şi febră ridicată. Când se face

vindecare în acest caz, este mai întâi necesar să se exerseze puterea internă pentru a sigila calea otrăvii, şi a o

împinge afară.

Pot fi folosite şi preparate medicinale; şi „Pudra de urgenţă” şi „Pudra de jad” sunt bune. Ingredientele

din plante folosite în mod normal includeau Arisema tuber, sileris, rădăcină de angelică, rizomi de Gastrodia,

rădăcină de notopterygium, şi rizomi de typhonium. Ingredientele sunt folosite în doze măsurate, iar procesul de

vindecare trebuie abordat în mod analitic, fără a urma orbeşte o rutină fixă.

În procesul analitic, vindecătorii taoişti ai Porţii Dragonului se deosebesc de alţi medici. Profesorii

ancestrali ai taoismului Porţii Dragonului au formulat nouă metode în total, metode ce implică circularea,

difuzia energiei, inducerea energiei, meridiane, canale, structura osoasă, sistemul limfatic, contemplarea

interioară, şi viziunea penetrantă.

Aceste nouă metode, ce oferă diagnostice rapide şi corecte, sunt de asemenea împărţite în trei nivele ce

corespund „cerului, pământului şi umanităţii.” Spre exemplu, canalele energiei sunt definite mai precis ca „fine,

ferme sau flotante”. Aceste distincţii sunt de asemenea făcute în texte medicale uzuale, însă doctorii obişnuiţi

ştiu numai cum să ia un puls „ferm”. Odată ce pulsul se ridică, mâna cuprinde foarte uşor pielea pacientului;

acesta este „flotant”. Acesta corespunde nivelului superior de muncă „cerească” cu pulsul; oamenii a căror

putere internă nu este dezvoltată la un nivel înalt, nu îl pot realiza. În afara unor puncte specifice de pe corp,

creierul şi ceafa sunt amândouă locuri unde canalele de energie pot fi întrerupte. În ansamblu, acest gen de

muncă are deschise orizonturi nesfârşite.

Anticii obişnuiau să spună că vindecarea nu este la fel de bună ca îngrijirea, îngrijirea nu este la fel de

bună ca şi diagnosticul, diagnosticul nu este la fel de bun ca prevenirea, iar prevenirea nu este la fel de bună ca

prevederea. Marele Maestru i-a spus lui Wang Liping că deoarece era tânăr, ar trebui să înceapă prin a învăţa

cum să vindece. Pentru a realiza aceasta, trebuia să cunoască în întregime ştiinţa medicală taoistă şi să vindece

efectiv oamenii, lucrând din toată inima, evitând orice atitudini greşite. El nu trebuia să respingă sau să

abandoneze bolnavii, şi nici să ia de la ei, ci să urmeze regulile taoismului şi să creeze noroc şi binecuvântări

pentru oameni.

 

Când se odihniseră, maeştrii taoişti şi discipolul lor au pornit din nou la drum. Bătrânii vrăjitori au văzut că

Wang Liping era foarte interesat de vindecare, aşa că pe măsură ce călătoreau, vorbeau despre munţi atunci

când întâlneau munţi, despre ape când ajungeau la ape, vorbeau despre vindecare atunci când întâlneau boală, şi

despre leacuri când vedeau plante medicinale. Au ajuns în multe locuri, şi au văzut multe astfel de ierburi,

despre fiecare discutând în detaliu în scopul edificării tânărului lor ucenic, Wang Liping.

5 Tehnica de ardere a plantei moxa pe punctele de acupunctură, n.tr.

80

Într-o zi când cei patru ajunseseră din nou la o pădure deasă de munte, s-au oprit pentru a-şi odihni

picioarele. Era în jurul prânzului, şi nu exista nici măcar o aşezare de om la orizont, astfel încât Călătorul

Neantului Pur l-a luat pe Wang Liping să caute fructe sălbatice în pădure. Văzând că era încă devreme şi nu se

grăbeau să pornească din nou la drum, după ce mâncaseră, marele maestru a profitat de ocazie pentru a-l învăţa

pe Liping mai multe despre medicina şi ierburile chinezeşti.

Maestrul a explicat faptul că ştiinţa medicală şi herbologia sunt inseparabile. Din moment ce oamenii

consumă de obicei un amestec de cereale, sunt susceptibili bolilor. Există multe metode de vindecare, însă

preparatele din ierburi constituie remediul cel mai convenabil. Tratatul clasic despre ierburi al lui Shennong

este cel mai vechi manual, menţionând 365 de substanţe medicinale, numărul lor fiind corespunzător numărului

de zile dintr-un an. Aceste substanţe medicinale sunt împărţite în ierburi, cereale, tipuri de orez, fructe, copaci,

insecte, peşti, animale, şi minerale; sunt clasificate şi ca tipuri superioare, medii, şi inferioare.

Există 120 de varietăţi ale tipului superior de substanţe medicinale. Numite leacuri guvernatoare, ele

sunt folosite pentru a avea grijă de viaţă, şi a-i extinde durata. Pot fi luate timp îndelungat fără efecte secundare.

Există 120 de varietăţi de substanţe medicinale medii. Numite medicamente ministru, ele sunt folosite pentru a

hrăni natura esenţială, să suplinească lipsa, şi să vindece bolile. De asemenea există 120 de varietăţi ale tipului

inferior de substanţe medicinale. Numite asistenţi, sunt în majoritate toxice, şi este nevoie să fie administrate cu

grijă atunci când sunt folosite pentru a vindeca bolile. Există de asemenea multe reguli ce guvernează

prepararea şi combinarea substanţelor medicinale.

Dedicându-şi întreaga viaţă cercetărilor, muncitorul Li Shichen, din timpul dinastiei Ming, a scris

Elemente de herbologie, compus din 52 de pergamente, care include 1.892 substanţe medicinale clasificate în

60 de categorii împărţite în 16 rubrici. Acesta a devenit un manual clasic de herbologie, cuprinzător, însă nu

prolix, detaliat însă esenţial.

Pentru a oferi un exemplu, în secţiunea despre apă există 42 de tipuri de substanţe medicinale, clasificate

în ape ale cerului şi ape ale pământului. Printre ele se găseşte „neaua de sfârşit de an”, care este dulce,

răcoroasă, şi nu conţine toxine; păstrată într-un borcan bine închis într-un loc umbros şi rece, se păstrează de-a

lungul mai multor decenii fără a se strica. Neaua de sfârşit de an este bună pentru tratarea legumelor şi

cerealelor, deoarece omoară insectele. Atunci când cerealele încolţite sunt înmuiate în ea, puieţii nu sunt

infestaţi. În echipamentul de producere a berii, lichidul poate îndepărta muştele verzi; iar fructele depozitate în

ea nu sunt mâncate de viermi. Poate dispersa tot felul de toxine, poate vindeca epidemii de sezon, mahmureala

şi febrele copilăriei, convulsiile şi crizele etc. Vindecă de asemenea şi icterul, însă trebuie încălzită puţin atunci

când se ia în acest scop. Atunci când se spală ochii cu neaua de sfârşit de an, aceasta îndepărtează roşeaţa.

Folosită pentru a prepara ceaiul sau zeama de crupe, poate înlătura febra şi astâmpăra setea. Are de asemenea un

efect remarcabil atunci când este aplicată pe iritaţii.

Utilizarea apei în vindecarea bolilor are şi ea legile ei naturale. Persoanele ce suferă de diaree şi

vărsături pot fi tratate cu apă yin-yang. Apa yin-yang este un amestec jumate-jumate de apă obişnuită şi apă

fiartă, fiind foarte uşor de preparat. Conform Documentelor istorice, atunci când marele medic Hua Tuo a

consultat o femeie ce suferea de febră persistentă, a pus-o să stea într-o cadă de piatră, în timp ce el turna peste

ea apă rece. Din moment ce pe atunci era iarnă, iar vremea era foarte rece, oamenilor li s-a părut ciudat faptul că

o uda cu apă rece. După ce fusese udată de 70 de ori, pacienta tremura necontrolat, şi era aproape degerată. Însă

după ce fusese udată de 80 de ori, un abur cald a ieşit din întregul corp al pacientei. După ce o udase de 100 de

ori, Hua Tuo a ajutat-o să iasă din cadă, i-a fricţionat bine corpul, apoi a învelit-o în aşternuturi calde şi a pus-o

să stea întinsă. La scurtă vreme ea a început să transpire abundent pe tot corpul, şi febra a dispărut. Medicii

obişnuiţi nu îndrăznesc să abordeze un astfel de leac.

În această parte a călătoriei lor, cei patru taoişti nu aveau nici cea mai vagă idee de câte zile treceau prin

această pădure deasă de munte. Tot ce ştia Liping era că în acest timp cei patru vrăjitori îi explicaseră principiile

esenţiale din numeroase tratate medicale clasice, şi fiecare dintre ei îi transmisese la rândul său propriile arte

unice. De asemenea, îl învăţaseră peste 100 de formule secrete, necunoscute lumii, pe care urma să le

81

memoreze, şi să nu le dezvăluie cu uşurinţă. Înregistrând în memorie tot ce învăţase de la profesorii săi, Wang

Liping a atins un nivel înalt de pricepere în ştiinţa medicală.

Era acum toamna târzie, şi iarna se apropia. Călătorind prin munţi, cei patru taoişti au observat cum

chipul toamnei îmbătrânea pe suprafeţe tot mai întinse. Wang Liping avea acum mai multe comori în sacul de

călătorie, ierburi rare găsite pe drum, cât şi prafuri şi pilule preparate. Cu toate că nu avea cantităţi mari din

aceste substanţe medicinale, acestea sunt atât de rare încât valorau foarte mulţi bani. Cei patru taoişti

consumaseră foarte mult timp şi energie în strângerea şi prepararea acestor leacuri, însă nu aveau de gând să le

vândă sau să facă troc; aceste leacuri erau pentru vindecarea oamenilor în cazuri de urgenţă, în perioade de

nevoie.

 

Într-o zi, când tocmai trecuseră colţul unei cărări de munte, au văzut mai mulţi oameni ce înaintau clătinându-se

pe picioare. Când aceştia s-au apropiat, taoiştii au văzut că fiecare dintre ei era galben la faţă, îmbrăcat în

zdrenţe, asemenea unor oameni ce fugeau de foamete.

La întrebările Călătorului Infinitului, unul dintre bărbaţi i-a răspuns că grupul locuia într-o aşezare din

apropiere, ai cărei locuitori fuseseră atacaţi de o epidemie ce făcea câte 12 victime pe zi. Grupul acesta de

oameni aflaţi pe drum mergea altundeva pentru o vreme, sperând să scape de epidemie. Bărbatul care vorbea i-a

sfătuit pe cei patru călători să facă un ocol, pentru a evita aşezarea.

Călătorul Infinitului a surâs şi i-a răspuns: „Nu este nevoie să ocolim. Vă rugăm să vă întoarceţi cu noi.

Vom vindeca această boală.”

Pe feţele oamenilor era întipărită îndoiala. Călătorul Infinitului a văzut că în grup se afla o femeie cu un

copil mic în braţe. Copilaşul era palid, avea buzele albastre, şi respira cu greu. Femeia implora din priviri.

Călătorul Infinitului a întins mâna şi a mângâiat copilul pe cap; apoi a spus: „Micuţul acesta este bine. Mergi

acasă şi dă-i de mâncare, şi se va însănătoşi.”

La început, femeia nu l-a crezut, însă imediat copilul s-a mai colorat la faţă, şi ea a observat că nu mai

ardea de febră. Copilul şi-a deschis ochii şi a spus: „Mamă, mi-e foame!” Stupefiată, femeia a încercat să facă o

plecăciune de mulţumire, însă Wang Liping a oprit-o degrabă. Ceilalţi oameni erau şi ei uluiţi. În cele din urmă

i-au urmat pe cei patru călători înapoi în sat, tot drumul încercând să-şi dea seama cine sunt.

Satul părea părăsit; nimeni nu se plimba pe afară, şi nu exista nici măcar un cocoş care să cânte sau un

câine care să latre. Nu se puteau vedea decât nişte foi albe de hârtie atârnate pe mai multe uşi, fluturând în

vântul de toamnă.

Călătorul Neantului Pur a aruncat o privire în una din case, apoi s-a întors la Călătorul Infinitului şi i-a

spus că era fără îndoială o izbucnire de holeră, cerând măsuri de urgenţă.

Fără o clipă de odihnă, cei patru călători i-au spus imediat bărbatului care îi dusese acolo să îi adune pe

toţi cei ce puteau să meargă în sala de întruniri a satului, şi să îi aducă pe invalizi pe tărgi. Wang Liping a luat-o

înainte şi a făcut curat în sală, apoi a închis bine geamurile. Călătorul Neantului Pur şi-a scos acul de argint, şi-a

închis ochii, şi a început să lucreze cu energia. Călătorul Seninătăţii Pure a strâns lemne de foc şi le-a aşezat în

mijlocul camerei. Călătorul Infinitului a rugat pe cineva să îi aducă o foaie de hârtie şi o pensulă. Aşezându-se

pe pământ, a desenat un talisman, l-a potrivit în palmă, a aşezat-o peste piept, apoi şi-a închis ochii şi a activat

talismanul, recitând o formulă secretă.

Când toate pregătirile au fost puse la punct, întregul sat s-a adunat în sală. Călătorul Neantului Pur i-a

aşezat pe toţi în jurul lemnelor de foc; cei care nu putea sta aşezaţi, stăteau întinşi cu faţa către interior. Mai

întâi, Călătorul Infinitului i-a spus lui Wang Liping să le dea tuturor celor întinşi câte o frântură dintr-o pilulă

medicinală din geanta sa. I-a spus lui Liping să aprindă şi focul.

Lemnele de foc nu erau uscate, astfel încât au fumegat mult pe măsură ce ardeau. Călătorul Infinitului a

ars în foc talismanul pe care îl făcuse.

82

În acel moment uşile au fost închise, astfel încât fumul ce umplea camera îi îneca pe oameni, făcându-i

să tuşească tot mai tare. Apoi câţiva au vomitat, şi s-a instalat haosul. Fumul şi duhoarea au umplut camera cu

mirosuri respingătoare, în timp ce zgomotul era tot mai mare din pricina sunetelor de tuse, vărsături, şi vaiete.

În întunericul beznă, Călătorul Neantului Pur ţinea un ac cu ambele mâini, şi realiza un tratament de

acupunctură în masă, în aer, cu efect de câmp, înfigând mental acul în anumite puncte speciale, astfel încât toţi

pacienţii prezenţi au simţit simultan un efect. După ce Călătorul Neantului Pur realizase acupunctura, Călătorul

Seninătăţii Pure a început să realizeze asupra întregului grup un masaj terapeutic cu efect de câmp, care a fost şi

el simţit în mod distinct de către toţi pacienţii.

După aproape o oră, camera s-a liniştit; nu se auzeau nici tuse, nici vărsături, nici suspine. Cei care

stătuseră aşezaţi au început să se simtă bine; în timp ce oamenii care fuseseră întinşi au început să stea aşezat.

Cu toţii se simţeau bine.

În momentul acela Călătorul Neantului Pur i-a spus lui Wang Liping să deschidă uşile şi ferestrele,

lăsând să pătrundă lumina şi aerul proaspăt. Călătorul Infinitului le-a spus sătenilor: „Vă puteţi toţi ridica şi

pleca acasă. Mâncaţi mai puţin câteva zile, odihniţi-vă în linişte câteva zile, şi vă veţi recupera treptat puterea

fizică.”