DESCHIZAND POARTA DRAGONULUI 3

Qigong

Trezit brusc din reveria sa, băiatul răspunse că a fost atent, cu adevărat.

Bătrânul îl întrebă ce a înţeles din aceste poveşti.

Liping răspunse cu mare siguranţă: „Doar cu o inimă sinceră şi cu voinţă puternică este posibil să înveţi

Calea şi să dezvolţi un potenţial real.”

Cei trei bătrâni zâmbiră. Cel mai vârstnic maestru îl întrebă pe băiat: „Vrei să studiezi Calea?”

„Da”, răspunse Liping cu cea mai serioasă şi determinată voce, „dar nu ştiu cum. Nu am un învăţător

care să mă îndrume.” El nu-şi dăduse încă seama cine erau cei trei bătrâni.

Marele maestru spuse: „Dacă doreşti să studiezi Calea, nu te îngrijora că nu ai un învăţător. Cine crezi tu

că suntem noi? Eu sunt Transmiţător din a şaisprezecea generaţie a învăţăturilor lui Changchun, iar aceştia doi

care sunt cu mine fac parte din a şaptesprezecea generaţie. Acum că suntem bătrâni, dorim să împărtăşim ceea

ce am învăţat şi noi. Dacă doreşti să înveţi Calea, doar fii pregătit să lucrezi puternic. Altfel, cum te poţi ridica

deasupra condiţiei oamenilor obişnuiţi? Prima cerinţă pentru a învăţa Calea este să munceşti puternic; apoi

trebuie să înveţi să fii un membru al societăţii, ceea ce înseamnă să faci bine şi să te abţii de la a face rău,

întărindu-ţi caracterul. Când ţi-ai dezvoltat virtutea şi ţi-ai clădit caracterul, în cele din urmă vei intra pe Cale în

mod natural.”

De pe acum cei trei bătrâni vrăjitori erau satisfăcuţi de faptul că Wang Liping avea, într-adevăr potenţial,

iar momentul ales era cel potrivit. Totuşi, ca întotdeauna, ei trebuiau să înceapă cu începutul, îndrumându-l pe

discipol treptat pentru a obţine o profundă realizare.

În Scriptura eternei purităţi şi eternului calm se spune:

Calea include claritate şi obscuritate, mişcare şi linişte. Cerul este clar, pământul este obscur; cerul

este în mişcare, pământul este nemişcat. Masculinul este clar, femininul este obscur; masculinul este activ,

femininul este liniştit. Coborând de la sursă pentru a se ramifica, acestea creează miliarde de fiinţe. Claritatea

este sursa obscurităţii, mişcarea este fundaţia liniştii. Dacă oamenii pot fi clari şi calmi, întregul univers va

veni către ei.

Spiritului uman îi place claritatea, dar mintea îl tulbură. Minţii umane îi place calmul, dar dorinţele o

atrag. Dacă poţi întotdeauna să-ţi laşi dorinţele deoparte, mintea va deveni calmă, în mod natural; limpezeşteţi

mintea, şi spiritul va deveni calm, în mod natural.

Dificultatea punerii acestei învăţături în practică constă în „a lăsa dorinţa deoparte, a limpezi mintea şi a

intra în linişte.” Acest lucru este dificil în special în zilele noastre, când atât de multe resurse umane şi materiale

sunt devotate servirii unei nesfârşite procesiuni de dorinţe şi ambiţii, fără a le satisface vreodată cu adevărat şi

fără a obţine vreodată o înţelegere obiectivă a efectelor acestui întreg proces asupra societăţii umane şi a relaţiei

sale cu Natura.

Ca atare, primul exerciţiu pe care bătrânii maeştrii l-au învăţat pe Wang Liping a fost o practică numită

„penitenţă”. Aceasta înseamnă, în contextul taoismului, curăţarea minţii, îndepărtarea influenţelor lumeşti care

deja infectează conştiinţa, eliminarea gunoaielor.

Modul în care se face acest lucru este prin izolare temporară şi auto-examinare. Procesul este subdivizat

în trei părţi. În prima parte discipolul stă într-o cameră întunecată timp de două luni fără a face nimic. Prin

aceasta se reduce treptat cruzimea şi violenţa din natura omului. Al doilea stadiu al practicii implică şederea

nemişcată într-o cameră întunecată pentru o perioadă determinată de timp, care este mărită în mod progresiv. În

al treilea stadiu discipolul este mutat într-o cameră liniştită obişnuită şi i se cere să stea nemişcat cel puţin timp

de patru ore.

Într-o dimineaţă după micul dejun, în loc să meargă la şcoală, Wang Liping se îndreptă direct către

aşezământul celor trei maeştri taoişti. Deja în acel moment taoismul îl interesa pe tânăr mai mult decât şcoala.

El îi găsi pe bătrâni nemişcaţi şi cufundaţi în meditaţia de dimineaţă. În ciuda vârstei lor înaintate, bătrânii

12

vrăjitori aveau feţe tinere şi păr negru. Ochii lor străluceau cu o lumină stranie. Liping se aşeză şi li se alătură în

acest exerciţiu, dar marele maestru îl opri cu o întrebare: „Eşti absolut sigur că doreşti să studiezi taoismul cu

noi? Eşti sigur că nu te vei răzgândi?”

Liping insistă că este extrem de hotărât să meargă înainte. Astfel că marele maestru continuă. „De îndată

ce ţi-ai pus în inimă să înveţi Calea”, spuse el, „trebuie să începi cu începutul. Aminteşte-ţi că nu trebuie să te

temi de greutăţi. Astăzi te vom învăţa prima lecţie, care nu implică explicarea principiilor, doar practică

efectivă. Trebuie să faci cum îţi spun, întrucât, dacă eşuezi în această lecţie nu trebuie să mai vii să ne cauţi

deloc”. Bătrânul fusese ferm. Doar cu această scurtă introducere, el îl puse pe tânăr să-l urmeze către magazia

pe care o curăţaseră pentru acest exerciţiu.

Arătând către camera întunecată, marele maestru îi spuse lui Liping: „Mergi înăuntru şi stai liniştit. Nu

începe să plângi că vrei să pleci, întrucât nu te vom lăsa să ieşi sub nicio formă.” Spunând acestea, bătrânul

vrăjitor îl împinse pe băiat înăuntru şi închise uşa.

Wang Liping nu crezuse defel că bătrânul chiar va face aceasta. Magazia era complet goală şi

întunecată. Nu putea să vadă nimic. Închipuindu-şi că bătrânul îi testa sinceritatea şi l-ar fi lăsat să iasă mai

devreme sau mai târziu, băiatul decise să aştepte în linişte.

Mai uşor de spus decât de făcut. După o vreme Liping începu să se învârtă, orbecăind şi lovindu-se de

pereţi de câteva ori. Învârtindu-se până ce transpiră, se aşeză pentru a se odihni. Apoi se ridică şi începu să se

învârtă din nou. Pe măsură ce repeta acest lucru încontinuu neliniştea sa creştea; dimineaţa părea la fel de lungă

ca un an.

Dintr-odată uşa se crăpă şi o rază de lumină îl orbi pe tânărul dinăuntru. Îl auzi pe un bătrân strigându-i

să iasă, şi el apăru, frecându-se la ochi. Băiatul era extrem de supărat, dar se purtă ca şi când nimic nu s-ar fi

întâmplat.

Wang Jiaoming îl întrebă: „Mai poţi suporta, băiete?”

Liping crezu că învăţătorul îl testează, şi chiar dacă se săturase, el spuse: „Nici o problemă. Lecţia este

uşoară. M-am descurcat bine?” Dorea să obţină o notă bună.

„E în regulă”, răspunse încet bătrânul maestru, “dar hai să luăm prânzul”.

Liping fusese insuportabil de nervos toată dimineaţa şi trebuise deja să urineze într-un colţ al magaziei.

Când îl auzi pe învăţător spunându-i că se descurcase bine îşi închipui că trecuse testul, deşi nu cu note foarte

bune.

Masa de prânz nu decurse la fel ca de obicei. Cei trei bătrâni vorbiră foarte puţin; niciunul nu aduse în

discuţie felul în care Liping îşi petrecuse dimineaţa. Băiatul îşi închipui că simulau indiferenţa, deci se decise să

le facă jocul. Înfulecându-şi mâncarea, el aşteptă să vadă care va fi următorul test. Nu se aştepta însă la ceea ce

avea să urmeze.

Wang Jiaoming spuse ca din întâmplare: „Liping, întoarce-te în magazie şi stai acolo.” Fără a arunca

măcar o privire către băiat, bătrânul îl duse înapoi în magazie şi îl încuie.

Tânărul Liping nu anticipase această încercare. Credea că fusese testat îndeajuns.

Întrucât bătrânul nu-i dăduse îndrumări specifice în privinţa a ceea ce ar trebui să facă, Liping se hotărî

să-şi petreacă timpul făcând sport, boxând cu umbra în întuneric, aşezându-se să se odihnească atunci când

obosea. Nu după mult timp, totuşi, băiatul realiză cu o greutate sporită că nu se pregătise corespunzător pentru

acest test. Chemarea naturii sale interioare începu să-l sâcâie până când crezu că va exploda. Pe măsură ce

minutele treceau ca orele el devenea din ce în ce mai nerăbdător şi, la un moment dat, Liping se întărâtă izbind

şi lovind uşa cu piciorul, ţipând şi chemându-i pe bătrâni pentru a fi lăsat afară. Într-un sfârşit, se făcu de ruşine.

În ce-i priveşte pe cei trei maeştri taoişti, chiar dacă erau ocupaţi cu tratarea durerilor oamenilor din

partea locului ei îşi focalizau atenţia interioară către tânărul lor învăţăcel. Prin puterea clarviziunii ei erau

13

perfect conştienţi de zbaterea sa. Lao-tzu spunea: „Cei care se cuceresc pe ei înşişi sunt puternici.” Bătrânii

maeştri nu erau nemiloşi; ei făceau ce era necesar pentru a crea o nouă persoană. În I Ching se spune:

“Loialitatea şi corectitudinea sunt metode de dezvoltare a caracterului.”

Începând din acea zi, Liping venea o dată la trei sau patru zile pentru a practica „penitenţa” în magazie.

De fiecare dată durata izolării sale creştea, de la o jumătate de zi la o zi, de la o zi la o zi şi o noapte. După

câteva sesiuni el învăţă să se controleze, iar inima şi mintea îi deveniră calme şi limpezi. Obţinând acestea, el

începu să-şi utilizeze creierul pentru a se gândi la întrebări. Mentorii săi îi spuseseră ca această „gândire

structurată” era un subiect extrem de important în antrenarea creierului.

Lao-tzu spunea: „Mişcarea învinge frigul, nemişcarea învinge căldura; calmul limpede este un

purificator al lumii.” El mai spunea: „Goleşte-te până la extrem, menţine nemişcarea stabilă; în timp ce miliarde

de lucruri acţionează împreună, astfel eu observ ceea ce se întoarce.” Esenţialul este în nemişcarea calmă; când

nemişcarea îşi atinge punctul culminant, ea produce mişcare, în timp ce tu observi subtilul. „Gândire

structurată” înseamnă că după ce trupul şi mintea au atins punctul culminant al nemişcării creierul concepe un

„lucru”, fie că este o scenă, un personaj sau un eveniment. Trebuie să proiectezi gândul în viitor sau în trecut şi

astfel provoci acel lucru să se dezvolte şi să evolueze până ce se obţine un „rezultat”. Se consideră că exerciţiul

a avut efect când acest rezultat conţine un înţeles clar stabilit. Această operaţiune a procesului gândirii se

numeşte „gândire structurată”.

Acum, Liping stătea în linişte în camera întunecată practicând gândirea structurată după indicaţiile

mentorului său. Întâi el reflectă la faptul că deşi corpul său era reţinut într-o micuţă cameră întunecată gândul

său nu putea fi închis şi împiedicat să se învârtă peste tot.

Având acestea în minte, Liping îşi concentră în mod deliberat atenţia către tatăl său. Ce făcea el acum?

Liping şi-l închipui pe tatăl său la muncă, cu biroul său şi tot ceea ce se afla pe el - creioane, calculator,

instrumente de desenat, o ceaşcă cu apă fierbinte pe jumătate plină, o scrumieră cu câteva mucuri de ţigară în

ea. Acum Liping şi-l închipui mental pe tatăl său, cu ţigara în mâna stângă, expirând încet o dâră de fum în timp

ce scria pe o hartă mare, făcând însemnări circulare şi pătrate.