QigongNu la mult timp după ce maeştrii taoişti şi ucenicul lor îşi terminaseră exerciţiul pe vârful sudic al
Muntelui Florilor, lumina începutului de răsărit schiţa treptat conturul munţilor îndepărtaţi şi pădurilor
învecinate. Munţii erau extrem de graţioşi şi liniştiţi. Când cei patru stăteau pe creastă nu simţeau nici cea mai
mică adiere de vânt.
În această scenă magnifică, înconjurat de acest peisaj, Călătorul Infinitului îşi aminti un poem din
dinastia Song:
Vântul rece a agitat întunericul albastru toată noaptea.
Când vântul s-a oprit, zăpada fină străluci,
dând impresia unui cer de Puritate de Jad:
în lumina albă limpede eu recit
din lucrări clasice ale Curţii Împăratului Galben.
Când cei patru taoişti ajunseră la vârful central al Muntelui Florilor, numit Femeia de Jad, ei profitară de
timp pentru a sta acolo înainte de răsăritul soarelui, examinând în tăcere schimbările subtile din cele patru
vârfuri înconjurătoare.
Wang Liping îşi calmă spiritul şi ascultă cu atenţie. Părea că aude muntele respirând, pulsând foarte,
foarte subtil. Peste tot era linişte profundă, dar era o funcţionare şi evoluţie tăcută ce continua fără întrerupere.
Cerul şi pământul erau atât de îndeaproape unite, omul şi muntele erau atât de profund contopite, toate lucrurile
din univers se aflau într-un fel de comuniune mistică în mijlocul acestei păci, purtând conversaţii fără cuvinte,
frumosul şi urâtul, binele şi răul manifestându-se toate în acelaşi timp. Simţind, conştientizând, înţelegând
aceasta Wang Liping putea vedea, în această pace şi linişte, schimbări destul de profunde pentru a răsturna cerul
şi pământul.
Pe vârfurile dimprejur Liping văzu un vapor subţire de aer de munte ca un nor, ca ceaţa, ca fumul, ca o
strălucire, mişcându-se încet, plutind deasupra. Pe măsură ce acest vapor de aer se mărea dădea o senzaţie
luminoasă de claritate şi prospeţime. Apoi, pe măsură ce se mări, deveni treptat opac şi neclar, într-un fel,
devenind întunecat şi dens. Mărindu-se şi mai mult, dincolo de înălţimile muntoase, vaporul de aer, acum mai
dens şi mai întunecat, fu dintr-odată colorat cu lumini albastre şi violet închis şi roşu închis. Nu era nici cea mai
mică adiere de vânt, dar masa de umezeală ce învăluia vârful muntelui, acum luminoasă, acum întunecată părea
a fi urmărită de ceva, sărind şi alergând, adunându-se şi îngrămădindu-se, împachetându-se şi învelindu-se,
tulburându-se şi tălăzuind, învolburându-se şi încreţindu-se, întinzându-se şi extinzându-se, un haos sălbatic cu
nenumărate forme.
Wang Liping simţi în inima sa şi un uşor tremurat de nelinişte deprimantă.
Călătorul Infinitului urmărea scena de foarte mult timp; el îşi închise ochii, părând oarecum dezorientat.
„Cele patru forme sunt în dizarmonie. Atmosfera de pe munte nu este favorabilă. Haosul ce domneşte pe
tot cuprinsul ţinutului cu greu se va linişti pentru oarece vreme” îi explică lui Liping Călătorul Vidului Pur.
Călătorul Liniştii Pure îl întrebă pe Wang Liping: „Ai reuşit să interpretezi ceva?”
Ştiind ce vrea să spună mentorul său, Liping încuviinţă.
În acel moment, pacea şi liniştea răsăritului timpuriu fu întreruptă de un fluierat lung. Un tren tună lângă
piciorul muntelui, emanând fum. Noaptea de pe Muntele Florilor se încheiase.
Pe măsură ce lumina purpurie apărea la orizontul estic, totul deveni foarte clar. Un ocean de nori se
învolbură, ca o întindere nesfârşită; globul roşu însângerat al soarelui răsări la „încheietura” cerului cu norii,
exprimând o senzaţie de frumuseţe gravă.
Se vedea faimoasa şi vechea trecătoare Tong; nesfârşitul Râu Galben făcea un ocol ascuţit către est. Nici
măcar Râul Galben nu putea spăla necazurile lumii. Strategica trecătoare Tong, care fusese martoră la atât de
multă durere şi neputinţă, stătea încă acolo, lângă el.
108
După ce văzuse vântul nopţii de dinainte şi norii dimineţii, stând acum în faţa acestor munţi şi ape, în
aceste condiţii, în mijlocul acestui peisaj, Călătorul Infinitului îşi reaminti un alt poem vechi, ce deplângea
instabilitatea societăţii umane şi urcuşurile şi coborâşurile treburilor lumeşti:
Vârfurile sunt foarte îngrămădite
Valurile agitate vuiesc;
munţii şi râurile înconjoară
drumul prin trecătoarea Tong.
Privind către Capitala din Vest
gândurile mele ezită;
e o senzaţie dureroasă văzând locul
prin care armatele au trecut;
mii de camere de palat
s-au transformat în ţărână.
Când statul înfloreşte
ţăranii suferă;
când statul decade,
ţăranii suferă.
Când maestrul termină de recitat această strofă călătorii se îndreptară către munte.
Maeştrii taoişti şi ucenicul lor se îndreptară către înălţimile subalpine nordice ale lanţului muntos Qin iar
apoi către vest, evitând locurile populate şi călătorind doar pe drumuri de munte, trecând din când în când pe
lângă un sătuc de munte. Sătenii pe care îi văzură erau simpli şi naturali, păstrând încă o atitudine a unor vechi
vremuri.
Vizitând această zonă din nou, Călătorul Infinitului îşi aminti de vremurile străvechi în care străbunul lor
spiritual Changchun cultiva realitatea şi transmitea Calea în această zonă. Nu după multe zile maeştrii taoişti şi
ucenicul lor ajunseră în vârful Muntelui Zhongnan. Zhongnan mai este numit şi Muntele de Sud, şi mai este
cunoscut şi ca Muntele Bulgărelui de Pământ. În vremurile străvechi purta mai multe nume. Unul din
principalele vârfuri ale lanţului muntos Qin, el reprezintă pentru taoişti unul din aşa numitele „Pământuri
Bogate” pe care le caută pentru practici deosebite. Conform cărţii lui Changchun „Călătorie spre Vest”, muntele
începe în Khotan şi se sfârşeşte în China, aşa că este numit Zhongnan, „Sfârşitul Sudului”. Există locuri
minunate acolo, precum Peştera Florii de Aur şi Peştera Primăverii de Jad, Piscurile Soarelui şi Lunii, şi altele.
Maeştrii Zhongli, Lu Dongbin, Liu Haizhan şi Wang Chongyang au practicat cu toţii Calea în aceste locuri.
Mergând în continuare către Vest de Muntele Zhongnan poţi ajunge la Observatorul Turn din districtul
Zhouzhi, unul din cele mai renumite locuri ale taoismului. Conform tradiţiei, acesta a fost sălaşul Paznicului
Trecătorii din domnia lui King Kang, din străvechea dinastie Zhou. El a construit un turn din care a observat
stelele şi fenomenele atmosferice, aşa că a ajuns să fie numit Observatorul Turn. Aceasta a fost prima mănăstire
taoistă din istorie; de-a lungul vremurilor, i s-a reparat acoperişul şi a fost reconstruită de mai multe ori.
Conform clasicei lucrări Însemnări istorice, „Lao-tzu a cultivat Calea şi virtuţile sale, învăţând să se
ascundă şi să se elibereze de orice etichete şi nume. În cele din urmă, după ce a trăit în Zhou o lungă perioadă
de timp şi a văzut decăderea dinastiei Zhou, a plecat. Când a ajuns la trecătoare, Paznicul Trecătorii i-a spus:
«De vreme ce vrei să dispari în curând, te rog, scrie-mi o carte.» Astfel că Lao-tzu a scris o carte ce conţine
două părţi, povestind despre Cale şi virtuţile sale în ceva mai mult de cinci mii de caractere. Apoi a plecat;
nimeni nu ştie unde a sfârşit.”
Deci, conform tradiţiei, la acest Observator Turn, Lao-tzu, străbunul taoismului, a înfăţişat şi scris Dao
De Jing, apreciată ca fiind Regina Tratatelor Clasice.
109
Dao De Jing, denumită şi Lao-tzu, este compusă din două părţi, prima numită „Cursul Căii” şi a doua
numită „Cursul Virtuţii”. Întreaga carte este împărţită în optzeci şi unu de capitole.
Modul de redactare a cărţii Lao-tzu este în esenţă simplu, în timp ce principiile pe care le clarifică sunt
extrem de vaste şi profunde. Documente istorice arată că această carte deja circula pe scară largă înainte de
dinastia Qin (247-296 î.Hr.); mulţi gânditori faimoşi au fost competenţi în acest text şi i-au absorbit ideile. Mai
târziu, influenţa cărţii lui Lao-tzu s-a extins şi s-a adâncit chiar mai profund; politicieni, experţi militari, filozofi,
cercetători în ştiinţe naturale, scriitori şi fizicieni, cu toţii ştiau de Lao-tzu şi cartea sa, şi au aflat şi toţi ceilalţi,
de la împăraţi şi regi până la ţărani. Toţi oamenii culţi au citit-o şi au înţeles că fiecare cuvânt şi frază conţin
principii profunde; chiar şi oamenii fără carte au extras „hrană” din proverbele comune ce îşi aveau originea în
cartea lui Lao-tzu, realizând intuitiv principiile creaţiei şi evoluţiei naturale, înţelegând astfel bazele a ceea ce
înseamnă fiinţa umană.
Lao-tzu s-a topit chiar în esenţa culturii chineze, înrădăcinându-se în inimile chinezilor. Gânditorul
modern Lu Hsun spunea: „Rădăcinile Chinei sunt în întregime în taoism.”
Mai există o persoană numită Zhang Musheng ce a scris o nouă analiză a lui Lao-tzu, publicată în 1946;
în prefaţa la o reeditare din 1988, el scria, „China are două cărţi ce merită cea mai mare atenţie: una este
scrierea confucianistă Analecte iar a doua este scrierea taoistă a lui Lao-tzu. Aceste două cărţi ar trebui citite de
către fiecare individ cu carte; nu trebuie să fii specialist pentru a le studia. Aceasta deoarece Analectele
confucianiste discută despre principiile obişnuite ale vieţii sociale şi treburilor lumeşti, în timp ce Dao De Jing
discută cele mai înalte principii ale acestora. Una se ocupă cu modul în care stau lucrurile, cealaltă tratează de
ce lucrurile stau în acel mod. Ca membri ai societăţii, când ne ocupăm cu lucruri precum cultivarea de sine,
modul de organizare al familiei, conducerea bine pusă la punct şi pacea lumii trebuie să ştim nu numai cum
stau lucrurile ci şi de ce sunt aşa cum sunt; doar atunci ne putem considera lămuriţi şi realizaţi. Analectele lui
Confucius şi Dao De Jing a lui Lao-tzu au aceste două funcţii majore; pentru aceasta trebuie să le citim.”
Taoiştii onorează Dao De Jing deoarece ea expune cele mai înalte principii ale evoluţiei universului,
dezvoltării individului şi modelării societăţii.
În timpul epocii Statelor Combatante o persoană numită Omul de pe Râu a scris primul comentariu
asupra lucrării lui Lao-tzu; accentuând cultivarea de sine şi sănătatea fizică, acest comentariu a ajuns să
reprezinte un text clasic al igienei taoiste a vieţii.
Să cităm câteva pasaje din lucrarea lui Lao-tzu:
„Calea poate fi exprimată, dar nu ca şi o cale fixată. Terminologia poate fi desemnată, dar nu ca şi
etichete fixate. Nefiinţa este numită începutul cerului şi pământului. Fiinţa este numită mama tuturor lucrurilor.
Deci nefiinţa constantă este folosită pentru a observa subtilul, în timp ce fiinţa constantă este folosită pentru a
observa rezultatul acesteia. Acestea două provin din aceeaşi sursă dar au nume diferite. Amândouă sunt numite
mistere. Misterul misterelor, al porţii către subtilităţi.
Tao este cea mai profundă adâncime a tuturor lucrurilor.
Calea îl produce pe unul, unul îl produce pe doi, doi îl produce pe trei, trei produce toate lucrurile. Toate
lucrurile poartă negativul şi cuprind pozitivul, cu o energie împlinită ce le permite armonia.
Cerul este clar prin virtutea unităţii, pământul este stabil prin virtutea unităţii, spiritele sunt active prin
virtutea unităţii, văile sunt pline prin virtutea unităţii, toate fiinţele sunt vii prin virtutea unităţii; conducătorii
sunt potriviţi pentru lume dacă ei obţin unitatea.
Umanitatea urmează pământul, pământul urmează cerul, cerul urmează Calea, Calea urmează Natura.
Spiritul nemuritor deschis este numit femela misterioasă. Poarta femelei misterioase este numită rădăcina
cerului şi pământului. Aflându-se continuu la marginea existenţei, prin folosire nu se epuizează.
110
Calea cerului învinge cu pricepere fără întrecere, răspunde cu pricepere fără cuvinte, apare spontan fără
a fi chemată. Reîntoarcerea este mişcarea Căii, supleţea este funcţia Căii. Toate lucrurile din lume sunt născute
din fiinţă. Fiinţa este născută din nefiinţă.
Cei care îi cunosc pe alţii sunt inteligenţi, cei care se cunosc pe ei înşişi sunt iluminaţi. Cei care îi înving
pe alţii sunt puternici, cei care se înving pe ei înşişi sunt tari.
Marea împlinire pare ca şi cum ar lipsi. Funcţia ei nu se deteriorează. Marea plinătate pare ca şi cum ar fi
goală. Funcţia ei este inepuizabilă. Marea orientare pare constrânsă, marea abilitate pare ineptă, marea elocvenţă
pare nearticulată. Activitatea învinge frigul, nemişcarea învinge fierbinţeala. Calmul clar este un îndreptar al
lumii.
A cunoaşte fără presupunerea cunoaşterii este cel mai bine. A presupune cunoaşterea fără a cunoaşte este
greşit.
Cuvintele demne de încredere nu sunt dichisite, cuvintele dichisite nu sunt de încredere. Binele nu este
disputabil, disputabilul nu este bine. Cunoscătorii nu generalizează, cei ce generalizează nu sunt cunoscători.
Motivul pentru care râurile şi oceanele sunt împăraţii tuturor văilor este pentru că ei se pot coborî mai prejos;
astfel ei pot fi regi ai tuturor văilor. Astfel, dacă vrei să fii deasupra oamenilor trebuie să te cobori mai prejos
decât ei în vorbirea ta. Dacă vrei să conduci oamenii, trebuie să te pui pe tine însuţi în urma lor.
Cel mai moale lucru din lume îl conduce pe cel mai tare lucru din lume.
A guverna o ţară extinsă este ca şi cum ai găti un peşte mic.
Un conducător înţelept nu are atitudini fixe, însă este atent la dorinţele poporului. Dezordinea din rândul
populaţiei este datorată liderilor acelui popor. Dacă vrei să capturezi ceva, mai întâi trebuie să-i permiţi să se
extindă. Dacă vrei să slăbeşti ceva, trebuie să laşi mai întâi să devină puternic. Dacă vrei să iei ceva, mai întâi
trebuie să renunţi la el. Aceasta este numită iluminarea subtilă. Moalele învinge tarele, supleţea învinge puterea.
Peştii nu se pescuiesc din adâncime, instrumentele eficiente ale unei naţiuni n-ar trebui arătate altora.
Păstrează bine imaginile universale şi lumea va continua; va continua fără vătămare, în mare siguranţă şi
pace.”
Wang Liping şi cei trei învăţători şi-au prezentat omagiile plăcuţei memoriale a străbunului maestru
Lao-tzu înăuntrul observatorului taoist şi au recitat din Dao De Jing în locul tradiţional al primei sale declamări.
Puţin mai departe, sub o stâncă montană, se află o peşteră din piatră adâncă şi largă. Marele maestru îi
spuse lui Wang Liping că aceasta este peştera Străbunului Lu Dongbin. Lu Dongbin, pe care îl chema Yan, este
denumit Maestrul Yang-ului Pur. El este unul din cei Opt Nemuritori din tradiţia populară. Când era tânăr a
studiat confucianismul şi moismul. Nereuşind să obţină titlul de maestru la examenul de servicii civile a început
să călătorească. Întâlnindu-l pe Maestrul Zhongli în Changan, după ce a fost testat de zece ori, el a fost învăţat
artele prin care îţi poţi prelungi viaţa. Mai târziu el l-a întâlnit şi pe Maestrul Realizat al Bambusului Amar, care
i-a transmis metoda combinării energiilor lunare şi solare. După vreme îndelungată, în final el a călătorit către
Muntele Zhongnan, unde l-a întâlnit pe Maestrul Zhongli pentru a doua oară şi a învăţat alchimia lichidului
auriu. În final a atins Calea când avea cincizeci de ani. La peste o sută de ani încă avea o înfăţişare tinerească şi
un mers rapid.
În această peşteră montană de la Observatorul Turnului, Străbunul Lu şi-a cufundat mintea în practicarea
Căii desăvârşindu-şi spiritul şi rafinându-şi energia, căutând înţelegerea unor tipare ascunse, obţinând în final un
corp de energie pozitivă. El a fost autorul multor noi metode de cultivare practică. Unele din aceste practici sunt
parte a tradiţiei ezoterice a grupării Porţii Dragonului; multe altele nu au fost transmise. Străbunul Lu a redactat
principiile în cărţi, pe care le-a ascuns în locuri speciale.
111
Străbunul Lu l-a întâlnit pe maestrul Huolong, care i-a transmis o artă a săbiei cunoscută drept
„Evadarea în Cer”. Străbunul Lu a îmbunătăţit arta săbiei în „tăierea problemelor psihologice, dorinţelor
senzuale şi lăcomiei şi furiei”. El a schimbat şi alchimia materială în muncă internă; el a considerat drumul către
atingerea Căii a fi eliberarea societăţii prin compasiune. El a spus odată: „dacă oamenii pot fi loiali naţiunii,
respectuoşi acasă, credincioşi prietenilor, omenoşi cu subordonaţii, sinceri cu ei înşişi, lipsiţi de ipocrizie,
altruişti cu adevărat şi naturali, modeşti ascunzându-şi virtuţile, atunci alţi oameni îi vor iubi, fantomele şi
spiritele îi vor respecta. În acest moment, ei sunt la fel ca mine; chiar dacă nu mă întâlnesc, ei mă pot vedea”.
Metoda circulării naturale a energiei, ce formează o parte importantă a artelor interne ale Nestematelor
Spirituale pentru dezvoltarea capacităţilor mentale, învăţături secrete ale Taoismului Realităţii Complete, a fost
inventată de Străbunul Lu când a călătorit către Muntele Zhongnan.
În cultivarea metodei circulaţiei naturale a energiei, practicantului i se cere să-şi unească în mod profund
mintea, spiritul, atenţia şi vitalitatea şi să realizeze rafinarea universului în propriul corp, în procesul mişcării
regulate. În timpul practicării acestui exerciţiu, practicantul menţine o postură relaxată, calmă, naturală în
mişcare; atenţia şi gândul, mintea şi spiritul se contopesc, devenind una. Sinele este un univers; deoarece
universul trece prin nenumărate schimbări, toate fiinţele acţionează, în mod inevitabil, acţiunile lor producând
efecte. Pe măsură ce trupul se mişcă, atenţia se adună şi se relaxează, căutând nemişcarea din mişcare,
producând spirit în tăcere, cu mintea şi spiritul îmbinate, cu respiraţia şi atenţia împreună, etericul şi fluidul.
Tehnica de antrenament a „metodei de circulaţie naturală a energiei” este diferită de modul în care merg
oamenii obişnuiţi. Când aceştia merg, ei nu îşi concentrează atenţia; mintea şi spiritul nu sunt îndreptate asupra
corpului, astfel că mintea, spiritul, atenţia, respiraţia şi mişcarea nu sunt combinate. Astfel, nu se efectuează
niciun fel de „muncă” internă; mintea este împrăştiată, spiritul zboară iar energia este risipită fără rost.
Există o zicală: „Mergi o sută de paşi după masă şi vei trăi nouăzeci şi nouă de ani.” Dar este posibil să
obţii acest rezultat doar dacă mintea este relaxată, aproape ca şi când ai medita, iar practica se continuă în mod
regulat pentru o lungă perioadă de timp.
„Metoda de circulaţie naturală a energiei” pune accent pe coordonarea intimă între mişcarea fizică,
minte, spirit, energie şi vitalitate. Ea scoate în evidenţă contopirea microcosmosului cu macrocosmosul şi duce
la rezultate superioare prin exerciţii gradate şi regulate.
Cei experimentaţi în practica circulaţiei naturale a energiei sunt capabili să extindă sau să contracte
„câmpul” microcosmic al propriului corp, precum şi aura, unindu-le cu câmpul universului natural şi aurele
tuturor fiinţelor, interacţionând cu ele în toate modurile, cu mintea, spiritul, atenţia, respiraţia şi mişcările
lucrând împreună, cu universul corpului uman şi universul corpurilor cereşti contopindu-se în una.
Trecând prin acest antrenament, practicantul poate absorbi şi proiecta substanţe eterice din toate fiinţele
pentru a diagnostica şi vindeca bolile din alţii, pentru a transmite mesaje şi a oferi îndrumare, pentru a răspândi
energie în anumite zone, pentru a manevra energie rafinată în scopul producerii de efecte în alţii, purtându-i în
munca internă.
De obicei, oamenii ce lucrează cu creierul nu sunt stăpâni asupra propriului spirit sau propriei voinţe,
vitalităţii sau corpului. În cele din urmă vitalitatea se disipează, energia se deteriorează şi spiritul slăbeşte. Prin
intermediul metodei de circulaţie naturală a energiei este posibil să „uneşti mintea şi spiritul, însufleţind spiritul
şi întorcând spiritualitatea către minte. Când mintea este liniştită spiritul este prezent, iar când spiritul este
prezent, mintea se reabsoarbe în el. Când vitalitatea este puternică spiritul înfloreşte; când spiritul înfloreşte
energia se întoarce către el”. Astfel o persoană poate atinge ţelul armonizării respiraţiei şi cultivării spiritului,
întărind creierul şi mărind inteligenţa, eliminând boala şi păstrând sănătatea, crescând durata vieţii sale.
Metoda circulaţiei naturale a energiei este împărţită în trei vehicule şi nouă metode, uneori numite trei
părţi şi nouă practici.
112
Prima parte constă în practici de eliminare a bolii şi de extindere a duratei de viaţă, pentru obţinerea
sănătăţii şi liniştii. Este subîmpărţită în trei practici: respiraţie combinată cu mers, ţinerea respiraţiei în timpul
mersului şi absorbţia substanţei în timpul mersului.
Cea de-a doua parte constă în practici de conştientizare a întoarcerii tuturor lucrurilor la originea şi
nemurirea universului. Este subîmpărţită în trei practici: eliminarea de substanţe în timpul mersului, răspândirea
energiei în timpul mersului şi aranjarea energiei în timpul mersului.
Cea de-a treia parte constă în practica devenirii unui maestru al adaptării, atât originale cât şi
neoriginale, şi asimilarea Naturii şi omenirii. Este subîmpărţită în trei practici: închiderea şi deschiderea
canalelor de energie în timpul mersului, transmisia eterică în timpul mersului şi a deveni invizibil în timpul
mersului.
Şi aceasta reprezintă un curs de dezvoltare ce progresează de la stări mai joase la stări mai înalte,
cuprinzând cele trei nivele ale „cerului, pământului şi umanităţii”.
Viaţa şi moartea, moartea şi viaţa, întoarcerea în eternitate a constituit principalul subiect al
investigaţiilor taoiste de-a lungul vremurilor.
Ca individ nu ai cum să alegi sau să controlezi naşterea, şi evident nu ai ce face pentru a scăpa de
moartea inevitabilă. În intervalul dintre naştere şi moarte, care este „viaţa”, pare că creierul este limpede şi alert
şi are un anume fel de autonomie. Dar în realitate este supus controlului a numeroase forţe din afara lui însuşi;
în faţa acestor forţe eşti în cele din urmă slab, lipsit de putere şi incapabil să-ţi controlezi propriul destin.
Umanitatea există între cer şi pământ, viaţa există între naştere şi moarte. Naşterea şi moartea sunt cele
două extreme ale vieţii umane; oamenii experimentează mult şi cunosc cel mai mult despre viaţă; în timp ce
naşterea şi moartea, cele două extreme ale vieţii, sunt experimentate pentru cel mai scurt timp şi despre ele se
cunoaşte cel mai puţin.
Taoiştii depun un efort egal în investigarea naşterii, vieţii şi morţii. Mai mult, profunzimea şi lărgimea
investigaţiilor lor sunt de neconceput pentru oamenii de rând.
De ce se nasc oamenii? De ce un anume om se naşte într-un anume loc, la un anumit moment? Ce tipuri
de modificări au loc în momentul naşterii, şi ce fel de influenţe au ele asupra vieţii ulterioare?
De ce mor oamenii? Cum se simte momentul morţii? Ce fel de schimbări au loc? Există oamenii într-o
anume formă după moarte? Este moartea sfârşitul individului?
Aceasta este naşterea şi moartea.
După ce oamenii mor, se pot ei întoarce la viaţă? Dacă oamenii au fost morţi pentru o scurtă perioadă de
timp, este posibil să-i readuci la viaţă. Dar dacă perioada morţii lor se lungeşte la un an sau doi, sau o decadă
sau două – mai este posibilă revenirea la viaţă? După ce oamenii mor şi corpul lor fizic original nu mai există,
se pot întoarce la viaţă în altă formă? Sunt posibile astfel de lucruri?
Aceasta este moartea şi naşterea.
Este posibil ca oamenii să nu moară? Sau dacă trebuie să murim, este posibil să trăim ceva mai mult?
Oamenii consideră posibil acest lucru, în mod obişnuit. Dar este oare posibil a transcende limitele unui cadru
temporal unic pentru, de exemplu, unul, două sau trei secole, sau chiar mai mult? Este posibilă o viaţă dincolo
de timp şi spaţiu?
Aceasta este naşterea, moartea şi viaţa.
Aceasta este problema în tărâmul inferior din cele trei. Deci, din perspectiva mai înaltă a tărâmului
median, de unde a apărut umanitatea? Oare va dispărea rasa umană? Care este viitoarea destinaţie a rasei
113
umane? Mergând mai sus, ce se poate spune despre naşterea şi moartea pământului şi sistemului solar? Sau
despre naşterea şi moartea universului?
Când extindem mai larg aceste întrebări, nu le putem accepta în cadrul domeniului cunoaşterii umane
obişnuite; deci ele sunt considerate a fi un nonsens.
Dar taoiştii nu acceptă aceste limitări; nu numai că ei vin cu întrebări şi mai profunde, ci îşi folosesc
trupurile ca obiecte de experimentare pentru a vedea dacă aceste posibilităţi există.
Taoiştii cred cu putere că bazele filozofice ale taoismului, unitatea dintre Natură şi umanitate, nu este
greşită. Ei cred că adevărurile universale şi căile prin care ele pot fi percepute, prezentate de Lao-tzu şi I Ching,
nu sunt greşite.
Aceasta a oferit taoiştilor o mare înţelepciune şi mult curaj.
Indiferent de modul în care se dezvoltă societatea, din punct de vedere uman, cerul şi pământul rămân
tot cerul şi pământul; soarele şi luna rămân tot soarele şi luna; eternitatea există în cadrul schimbării. Viaţa este
ca un mister etern, care ne bate la cap şi care i-a bătut la cap, de asemenea, şi pe oamenii din vechime. Moartea
este ca o fantomă pe care nu poţi pune stăpânire, care ne bântuie şi care i-a bântuit şi pe cei din vechime.
În zilele noastre folosim tot soiul de instrumente pentru a studia întrebările despre naştere şi moarte. În
schimb, taoiştii folosesc corpul uman pentru a studia corpul uman şi folosesc metode naturale pentru a studia
Natura. Care din aceste două modalităţi de cercetare sunt mai apropiate de natura corpului uman şi de univers?
Nu ne putem acum întoarce în uter pentru a re-experimenta naşterea. Totuşi, oricine a experimentat
senzaţiile de la făt la nou-născut; cu siguranţă că aceste senzaţii au fost depozitate în memorie, dar în mod
inexplicabil au fost uitate. Aceste memorii pot fi trezite dacă ar exista o metodă prin care să poată fi făcut acest
lucru. Este oare posibil? Taoiştii au făcut propria cercetare în acest subiect, şi au propriul răspuns.
În ce priveşte moartea, a şti că ea se va produce inevitabil şi a o experimenta sunt două lucruri diferite.
Singurul mod în care poţi avea experienţa este prin a muri.
Aceasta este ceea ce a făcut Lu Dongbin; el a efectuat un curajos şi grandios test al morţii.
Moartea i-a deschis marile adevăruri ale universului.
Moartea a aşezat multă înţelepciune asupra sa.
Pentru a înţelege procesul cultivării în care, prin trecerea prin moarte, vezi clar în univers şi îl transformi
pentru a putea fi controlat, Lu Dongbin şi-a condus discipolii de-a lungul drumului căutării în misterele
universului şi vieţii umane, ducând la îndeplinire experimente eroice de-a lungul vremii. Din trei mii de
discipoli, opt sute au murit; deci preţul a fost foarte însemnat. Totuşi, rezultatele pe care le-au obţinut au fost
extrem de valoroase; metodele practice, puse în ordine, au fost transmise în secret fără întrerupere timp de
unsprezece secole de către învăţători ai şcolii Porţii Dragonului din cadrul Taoismului Realităţii Complete.
Aceşti opt sute de precursori sunt acum necunoscuţi – nu avem cum să aflăm cine au fost. Dar succesorii
lor nu le-au uitat niciodată munca.
Totuşi, chiar şi în prezent şcoala Porţii Dragonului nu a rezolvat complet problema morţii şi învierii.
Când Wang Liping a practicat postirea şi a murit, marele maestru şi mentorii săi nu puteau să controleze în mod
complet faptul că va supravieţui.
Wang Liping nu are nicio îndoială în această privinţă; a acceptat examinarea cu calm. El continuă să
susţină credinţa conform căreia moartea este însemnată dacă îţi permite să înţelegi ceva.
Prin post şi moarte, atingând moartea şi apoi întorcându-te la viaţă, începând zborul ascensional de la
tărâmul inferior al persoanelor, lucrurilor şi evenimentelor către tărâmul median al cerului, pământului şi
umanităţii, urcuşul duce către un alt nou tărâm.
114
Acest curs de exersare este o artă a muncii interne descoperită de Străbunul Lu. Un element structural
important al muncii interne îl reprezintă cultivarea celor şase linii de muncă internă în corpul uman.
Studiile efectuate de cei din vechime asupra corpului uman începeau cu ceea ce are formă şi substanţă,
apoi ajungeau la ceea ce are formă dar nu are substanţă, luând în considerare, în final, ceea ce nu are nici formă
nici substanţă. Ştiinţa medicală a început cu şamanismul; inspiraţi de visare, străbunii şi-au format o idee despre
existenţa „lumilor” misterioase din interiorul şi exteriorul corpului uman, lumi fără formă, imateriale şi profund
de nepătruns. De-a lungul vremurilor, dezvăluirea misterelor trupului uman a devenit o misiune sacră.
Lucrul remarcabil în legătură cu ştiinţa medicală chineză este că ea a descoperit existenţa canalelor
energetice în corp, bazându-se pe teoria despre yin, yang şi cele cinci elemente. Nu avem cum să cunoaştem
acum procesul acestei căutări şi descoperiri.
În vremurile noastre, oamenii ce folosesc metode ştiinţifice nu au perceput încă existenţa canalelor de
energie din corpul uman. Taoiştii pot vedea canalele folosind două metode. Una este prin vederea interioară,
care este posibilă după atingerea unui anumit nivel de cultivare a puterii interioare. Celălalt este prin ingerarea
unui elixir alchimic după ce şi-au întemeiat o bază de putere interioară prin muncă internă; în acest mod, este
posibil să vezi clar reţeaua de paralele şi meridiane pe suprafaţa corpului uman.
În cursul antrenamentului său, Wang Liping a ingerat elixir alchimic de trei ori. Prima experienţă a fost
deja descrisă. A doua oară a fost în scopul vizionării experimentale a reţelei de paralele şi meridiane a canalelor
energetice ale corpului uman.
După efectuarea experimentului, Wang Liping a stat într-un vas uriaş umplut cu apă fierbinte până la
nivelul buzelor. Stând în apă, prin puterea muncii interioare, el a eliminat încet elixirul din corp. Când suficient
elixir plutea la suprafaţa apei el a oprit exerciţiul şi a ieşit din apă.
Sunt şase linii principale de lucru intern în corpul uman.
Linia verticală, din vârful capului până în regiunea organelor genitale
a fost denumită de Maestrul Chongyang „linia de separare”. Când oamenii ce
efectuează munca internă fără îndrumarea unui învăţător specializat produc cu
uşurinţă dereglări, acest lucru se reflectă în această linie; când ei se enervează,
se agită şi devin diabolici, şi acest lucru se reflectă aici.
Linia din „punctul unde toate se întâlnesc” din vârful capului până în
perineu se numeşte „linia reflecţiei”. Când începi cultivarea acesteia, se
găseşte în faţa coloanei vertebrale; apoi, treptat, se modifică ajungând
chiar în coloana vertebrală. Linia reflecţiei se mai numea „vasul central” în
vremurile străvechi. Practicanţii efectuau vizionarea interioară prin
intermediul ei. Uneori este ascunsă şi uneori este manifestă; pentru oamenii a
căror putere internă este pură şi profundă, este manifestă când o folosesc şi este
ascunsă când nu o folosesc. Mai există şi două vase pe fiecare parte a coloanei
vertebrale, cunoscute sub denumirea de vasul drept şi vasul stâng.
Linia orizontală prin cele trei puncte cunoscute drept „cerul”, „ochiul”
şi „deschiderea” se găseşte în cap; este numită „linia esenţei”. Deschiderea ochiului către cer a fost iniţial
numită inima cerului, şi se mai numeşte şi „tulpina” cerului. La nou născuţi există o încreţitură între sprâncene;
mai târziu, când mai cresc, rămâne doar o singură gaură. Aceasta este diferită de la un individ la altul; unele
sunt lungi, altele scurte. Numele corect al deschiderii ochiului ceresc este de fapt deschiderea ochiului către cer.
„Deschiderea” se află în faţă, „ochiul” se găseşte în mijloc, iar „cerul” se află în spate. „Deschiderea” poate fi
tratată prin acupunctură, „cerul” poate reflecta, iar „ochiul” este camera nirvana. Sfârşitul liniei esenţei este
„trecătoarea pernei de jad”, în spatele capului.
115
Linia începând în plexul solar către mijlocul coloanei vertebrale este numită „linia puterii” sau „linia
forţei”.
Linia ce se întinde din centrul zonei ombilicale este numită „linia conservării vieţii”. În stânga şi dreapta
sa se găsesc rinichii; este regiunea „porţii vieţii” sau „uşii destinului”.
La 1,2-1,5 inci (aproximativ 3 – 3,8 cm) dedesubtul ombilicului, mergând pe interior către coccis, există
o linie, în practicarea cultivării; este numită „linia cultivării vieţii”.
Prin fiecare loc în care trec linia esenţei, linia forţei şi linia cultivării vieţii se găseşte un câmp de elixir.
Acestea sunt câmpurile de elixir superior, median şi inferior. Cele trei linii trec prin câmpurile de elixir, şi sunt
orientate către cele trei trecători. În cultivarea rafinării, cele trei linii sunt trasate; când energia se află în
mişcare, ea trece cu uşurinţă prin cele trei trecători.
Printre aceste linii, cele două linii verticale sunt linii strălucitoare vizibile prin vedere interioară, pe când
cele patru linii orizontale sunt ascunse şi totuşi există, ca rute. În afara lor, există două linii în spaţiu, la
marginea universului exterior.
La nivelul „persoanelor, lucrurilor şi evenimentelor” oamenii au o trecătoare superioară tainică, o
trecătoare centrală tainică şi o trecătoare inferioară tainică. Trecătoarea superioară tainică este deschiderea
ochiului către cer, numită şi deschiderea ancestrală; acesta este punctul prin care spiritul şi energia trec, intrând
şi ieşind. Cei cinci venerabili străbuni ai taoismului nordic o numesc Deschiderea Stelei Nordului. Întrucât
această deschidere se găseşte între cei doi ochi şi cele două sprâncene, în vremurile străvechi ea era reprezentată
prin trei puncte, care însemnau soarele, luna şi Steaua Nordului. Străbunul Lu a lucrat cu cei trei mii de discipoli
ai săi – din care opt sute au murit în decursul acestui proces – exact acest punct, deschiderea ochiului către cer.
Străbunul Lu spunea: „Deschiderea ochiului către cer este misterul misterelor, deschiderea deschiderilor,
modul de a uni interiorul cu exteriorul. Înţeleptul o deschide, nesăbuitul o închide. Cei ce o deschid trăiesc mult;
cei ce o închid sunt distruşi în scurt timp.” El mai spunea: „A menţine sinceritatea este o activitate subtilă;
există o minune a minunilor şi mai subtilă, care are loc atunci când toate activităţile reflexive sunt lăsate de-o
parte.”
Când rafinarea ajunge la nivelul „cerului, pământului şi umanităţii” există trecători misterioase peste tot.
Când cineva ajunge la nivelul şi mai înalt al „universului, timpului şi spaţiului”, deschiderea ochiului către cer
nu se mai află înăuntrul corpului şi nu se află nici în afara corpului; ea se deschide spontan atunci când este
utilizată. Străbunul Lu spunea: „Orice vezi nu este acela. Când doreşti ceea ce nu reprezintă ceva, atunci există
o deschidere permanentă. Dar metoda practică constă în două cuvinte «menţinerea sincerităţii».”
Deschiderea ochiului către cer este drumul prin care lumina spiritului intră şi iese. Când oamenii au în
mod inconştient halucinaţii, imagini şi intuiţii, sau când ei îşi construiesc în mod conştient imagini mentale
specifice, ei pot veni cu întrebarea dacă asemenea imagini stranii şi de neînţeles din creier pot fi stabilizate în
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu