QigongAuzind acestea, sătenii s-au privit cu toţii unii pe alţii. Cu toţii se simţeau de parcă trăiseră totul în vis,
însă atunci când s-au ridicat şi au făcut câţiva paşi, spre surprinderea lor totul era cât se poate de real. Când
oamenii i-au căutat pe cei patru „străini”, s-a dovedit că îşi împachetaseră deja totul şi plecaseră. Bărbatul care îi
adusese la început în sat a strigat după ei să aştepte, iar acea femeie cu copilul a strigat şi ea mulţumiri. Însă cei
patru călători au mers mai departe, numai Wang Liping întorcându-se să le facă cu mâna. Sătenii erau cu toţii în
lacrimi.
După ce au părăsit satul, timp de mai multe zile la rând taoiştii au folosit masajul la distanţă pentru a
vindeca sătenii ce fuseseră grav afectaţi. Aceşti pacienţi şi-au revenit foarte repede, spre marea bucurie şi
recunoştinţă a tuturor oamenilor.
Lipseşte ceva din această poveste despre vindecarea epidemiei de holeră, ceva ce trebuie adăugat.
Atunci când Călătorul Seninătăţii Pure s-a aşezat la început în sală cu sătenii, a practicat o artă cunoscută sub
numele de „veşmântul Naturii, fără cusături”, ceea ce înseamnă că mai întâi a acoperit întregul sat într-un câmp
imens de putere internă. După ce marele maestru lucrase cu talismanul, şi celălalt maestru lucrase cu acul, a
realizat un masaj terapeutic prin proprietăţile efectelor de câmp. Cei trei vrăjitori au folosit toţi obiecte cu formă
şi substanţă pentru a transmite impresii fără formă, însă substanţiale, tratând în acelaşi timp un întreg grup de
pacienţi pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea.
Ca întreaga populaţie a unui sat să fie afectată de holeră în acelaşi timp era un fenomen rar întâlnit de cei
trei magi de-a lungul a mulţi ani de practică medicală. Erau atâţia bolnavi, iar simptoamele atât de grave, încât
nu exista timp pentru a ezita. Au fost nevoiţi să adune toţi pacienţii, şi să le administreze arte unice, leacuri,
ştiinţă talismanică, acupunctură, şi masaj, toate cu aceeaşi ocazie.
Desenarea pe hârtie a unui talisman, activarea lui cu puterea internă, şi apoi arderea sa, vindecând astfel
boala, se numeşte „moxibustie ceremonială.” Există multe tipuri de talismane: există „talismane prescrise”,
„talismane ale luminii soarelui sau lunii”, şi „talismane ale celor cinci elemente”, precum şi „talismane umane,
cereşti, terestre” şi „talismane universale”.
Nu este adevărat că un talisman poate fi folosit odată ce este desenat. După ce este scris, talismanul
trebuie activat şi lucrat cu el; aceasta se realizează prin metode specifice care presupun un nivel foarte înalt de
putere internă. Spre exemplu, pentru a activa un talisman „al lumii soarelui sau lunii”, este nevoie să înveţi cum
se adună energia, şi de asemenea trebuie să poţi transfera energia în talisman. Când vine vorba despre tipuri
aflate la un nivel chiar mai înalt, precum talismanele „cereşti, umane, şi terestre”, acestea depăşesc deja nivelul
celor trei tărâmuri mijlocii, şi presupun canalizarea şi utilizarea unor puteri aflate la un nivel chiar mai înalt
înainte să funcţioneze.
83
Aceste puteri de nivel înalt nu sunt vizibile oamenilor obişnuiţi, şi există chiar şi persoane care se
îndoiesc de existenţa lor. Există însă şi aceia care cred în existenţa lor, însă le consideră a fi mistere de
nepătruns. Şi cum rămâne cu realitatea? Acest gen de „putere” chiar există, după cum s-a văzut în povestea
anterioară despre oprirea ploii, şi în această poveste despre vindecarea bolii.
Ştiinţa medicală chineză îşi are originile în vindecarea şamanică. În antichitate, vindecarea şi şamanismul erau
unite; mai târziu ele s-au separat treptat. Unii oameni privesc această separare ca fiind un progres istoric, însă
există şi unele persoane care sunt de părere că acest progres ascunde în interiorul său o regresare. Care dintre
aceste puncte de vedere este corect? S-ar părea că nu există un răspuns clar la această întrebare, însă un lucru
este sigur: dacă ştiinţa medicală chinezească este ruptă din contextul general pe care îl ocupă în cultura chineză,
dacă este separată de fundaţia teoriilor yin-yang-ului şi a celor cinci elemente, dacă este abstractizată,
renunţându-se la baza pragmatică a muncii interne, atunci şi-a pierdut sursa vieţii.
Experienţa este indispensabilă în dezvoltarea ştiinţei medicale chinezeşti; medicina occidentală conţine
şi ea câteva elemente care ar putea aduce lumină în domeniul dezvoltării medicinii chineze. Însă nici experienţa
şi nici medicina occidentală nu pot constitui o fundaţie pentru dezvoltarea medicinii chineze; aceasta ar însemna
să încurcăm rădăcina cu ramura.
Medicina chineză este împărţită în trei nivele, ce corespund cerului, pământului, şi umanităţii, la fel cum
şi experienţa are aceste trei nivele. Experienţa despre care vorbesc oamenii obişnuiţi nu depăşeşte domeniul
celor trei tărâmuri inferioare; dacă medicina chineză s-ar limita la acest cadru, dezvoltarea sa ar suferi mari
constrângeri. Ştiinţa medicală taoistă nu are astfel de limite; ea îşi extinde domeniul experienţei pentru a atinge
cele trei tărâmuri mijlocii şi cele trei tărâmuri superioare, unde există numeroase tehnici folositoare ce pot fi
aplicate, şi numeroase puteri ce pot fi întrebuinţate. Condiţia preliminară în baza căreia aceste metode şi puteri
pot fi folosite este cultivarea personală proprie a vindecătorului prin muncă internă. Acesta este locul în care
vindecarea şi şamanismul sunt unite; acesta este superior medicinii chineze obişnuite, şi chiar depăşeşte cu mult
medicina chineză occidentalizată. Această premisă este baza originară şi tradiţia adevărată a medicinii chineze;
numai urmând-o poate apărea o dezvoltare şi mai mare.
Iată un exemplu simplu. Cu mai mulţi ani în urmă, Maestrul Wang Liping a ţinut conferinţe în faţa unor
profesori de la mai multe şcoli chinezeşti de medicină. Atunci când a explicat despre modul în care pulsurile
sunt împărţite pe trei nivele ce corespund cerului, pământului, şi umanităţii, şi a vorbit despre cum se ia un puls
flotant, profesorii au înţeles principiile, spunând că auziseră despre ele de la proprii lor profesori, însă nu
cunoşteau motivaţia din spatele lor, şi astfel nu le puseseră niciodată în practică, nu le întrebuinţaseră niciodată,
şi nu reuşeau să găsească pulsul flotant la nivelul superior, „ceresc”. Maestrul Wang Liping le-a explicat că este
normal să fie imposibil de găsit folosind metode obişnuite. Acest puls are zeci de semne, a continuat el, cu
distincţii foarte fine între ele; fără muncă internă, o persoană nu poate nici măcar să înţeleagă ceea ce este scris
în textele medicale, darămite să le mai şi aplice.
Această afirmaţie face referire la metodele normale de îngrijire. Medicina chineză nu provoacă
pacientului mai multă durere şi suferinţă, însă poate diagnostica, prescrie, şi oferi tratament în baza
manifestărilor externe. În contrast, medicina occidentală nu poate face un pas fără instrumente; când vine vorba
despre afectări ale organelor interne sau dureri aflate sub suprafaţa pielii, medicina occidentală are nevoie să
realizeze biopsii sau operaţii exploratorii pentru a da un diagnostic precis, aducându-i astfel pacientului şi mai
multă durere şi suferinţă. Medicinii occidentale îi lipseşte de asemenea conştiinţa totalităţii, şi astfel nu poate
practica tratamentul dialectic: atunci când doare capul, capul este tratat; atunci când dor picioarele, picioarele
sunt tratate - indiferent de potenţialele efecte secundare ale medicamentelor folosite. Adesea se întâmplă că
atunci când o boală a fost eliminată, apare alta. Acest mod de abordare a lucrurilor poate părea avansat, însă în
realitate este primitiv.
Vindecarea taoistă porneşte de la simplitate, elimină o serie de procese intermediare, priveşte direct către
sursa bolii, şi îi înlătură cauza în mod direct, cu rezultate extraordinar de bune. Oamenii obişnuiţi care sunt
84
martori la procesul de vindecare îl consideră a fi într-adevăr uimitor, însă în realitate el nu este deloc ieşit din
comun. Maestrul Wang Liping spune că, în timp ce medicii obişnuiţi sunt nevoiţi să ia pulsuri şi să examineze,
el poate să înţeleagă o boală numai privind-o. Indiferent dacă persoana este sau nu prezentă, Maestrul Wang
poate „vedea” boala cu ochii săi.
De ce insistă taoismul atât de categoric asupra fundaţiei cultivării personale? Există diverse motive. Mai
întâi, fără rafinarea gândirii la un nivel înalt, esenţa culturii străvechi nu poate fi înţeleasă. În al doilea rând, fără
un grad foarte înalt de putere internă, multe tehnici nu pot fi făcute să funcţioneze, iar puterile non-umane nu
pot fi canalizate. În al treilea rând, conform teoriei unităţii Naturii şi a umanităţii, corpul natural al universului
se află în procesul de evoluţie, astfel încât corpul uman, care îi corespunde, se află de asemenea în procesul de
evoluţie. Apar noi probleme, care le cer ultimelor generaţii să le studieze şi să încerce a le rezolva. În termenii
ştiinţei medicale, natura medicinală a unor substanţe medicinale s-a schimbat, astfel încât metodele de
combinare şi prescripţie sunt şi ele nevoite să se schimbe, pentru a nu-şi pierde efectul terapeutic. Aceasta este o
sarcină pentru medicii generaţiilor viitoare.
Ca o concluzie, dezvoltarea medicinii chineze nu poate fi separată de fundalul său cultural tradiţional, în
mod special gândirea filozofică tradiţională. Chiar şi în cazul medicilor înşişi nu poate fi separată de cultivarea
puterii interne. Are de asemenea nevoie să absoarbă nutrienţi din experienţa de zi cu zi şi din medicina
occidentală. Toate aceste trei lucruri sunt necesare, însă este important să distingem aspectele de bază de cele
secundare, ca să nu renunţăm la rădăcină pentru a urmări ramura, inversând ordinea naturală a lucrurilor.
85
10
Dincolo de timp şi spaţiu
Atunci când vorbim aici despre a transcende dincolo de timp şi spaţiu, o spunem într-un sens restrâns,
acela al gândului care transcende dincolo de timp şi spaţiu. Metoda transcendenţei este studiul artelor culturale
tradiţionale de divinaţie, fizionomia, şi astrologie chinezească.
Divinaţia, fizionomia, şi astrologia chinezească constituie toate studii ale predicţiei şi preştiinţa. Ceea ce
astăzi numim predicţie era, în China antică, numită divinaţie, fizionomie, şi astrologie, care sunt mai multe
metode de pronosticare.
Dacă spunem „predicţie”, oamenii vor accepta termenul, chiar fără a se întreba dacă predicţia este
corectă sau nu. Însă dacă spunem „divinaţie”, „fizionomie”, sau „astrologie”, oamenii nu sunt dispuşi să accepte
termenul, deoarece minţile lor au fost deja luate în stăpânire de către ideea comună că acestea sunt „superstiţii”.
Dacă prin folosirea acestor metode se obţin rezultate relativ bune, sau predicţii corecte, oamenii spun că a fost o
coincidenţă, şi nu se întreabă cum a putut avea loc „coincidenţa”.
Acesta este genul de obstacol care împiedică dezvoltarea procesului de învăţare; nu este atitudinea
corectă pentru a scoate la lumină comorile culturii tradiţionale. Odată ce înlăturăm această barieră şi ne
schimbăm modul de gândire, privirea noastră va deveni mai clară/ochii noştri vor vedea mai limpede, şi vom
putea percepe giuvaierurile îngropate adânc în pământ.
Cu toate că le numim giuvaieruri sau comori, în realitate acestea sunt instrumente. Deşi instrumentele
pentru pronosticare sunt de o importanţă relativ minoră, din moment ce sunt utile, de ce să nu le folosim? Dacă
utilizarea lor nu obstrucţionează Marea Cale, de ce să le abandonăm?
Pronosticarea este indispensabilă pentru viaţa şi societatea umană. Oricare ar fi timpul sau locul,
oamenii vor să cunoască dinainte viitorul. Pronosticarea şi preştiinţa pot fi mai multe sau mai puţine, relativ
profunde sau superficiale, simple sau detaliate, fiind diferite în timp, spaţiu, şi conţinut. Predicţia şi prevederea,
în baza cărora se pot crea apoi măsuri adecvate, constituie aspecte ale înţelepciunii umane.
Pronosticarea presupune o înţelegere a legilor naturale după care funcţionează evenimentele şi
fenomenele. Pentru a oferi un mic exemplu, toată lumea ştie că la un număr de ore după ce apune, soarele va
răsări din nou în est; astfel, toată lumea poate aranja să se ocupe de treburile zilnice la lumina zilei, şi de
treburile nocturne noaptea. Însă când este vorba despre momentul eclipselor lunare sau al celor solare, oamenii
nu îl pot calcula fără instrumentaţie ştiinţifică, în baza predicţiilor posibile.
Pronosticarea presupune colectarea elementelor sau informaţiilor relevante unei probleme date şi
analizarea lor înainte de a fi posibil să tragem concluzii şi să facem preziceri. Dacă informaţiile nu sunt corecte,
atunci nu avem cum să realizăm o predicţie corectă.
Aceasta înseamnă simţul practic. Oamenii nu vor accepta ceea ce este dincolo de graniţele acestui
domeniu.
Spre exemplu, ce constituie o informaţie relevantă? Este posibil să aruncăm câteva monede, să observăm
imaginile, şi din aceasta să ne dăm seama ce se va întâmpla? Ce au de-a face aceste evenimente cu monedele?
Cum este posibil să determinăm destinul unei persoane pornind de la faţa, mâinile, şi spatele său? Cum poate fi
prezisă întreaga viaţă a unei persoane, pornind de la momentul naşterii? Majoritatea oamenilor ar spune că acest
gen de informaţii sunt fie prea îndepărtate una de cealaltă, fie practic irelevante.
Însă cultura tradiţională are propria sa filozofie; şi această bază filozofică, mai precis teoria unităţii
dintre Natură şi umanitate, nu a fost niciodată contestată în mod eficient.
În această etapă a „dezvoltării cunoaşterii”, cei trei vrăjitori bătrâni l-au învăţat pe Wang Liping destul
de multe lucruri. În acest proces ei au investit cel mai mult timp şi efort.
86
Cu siguranţă cititorul îşi aminteşte că după ce Wang Liping experimentase procesul morţii, cu toate că
era încă un membru al celor trei tărâmuri inferioare, el era deja diferit de oamenii celor trei tărâmuri inferioare.
Practica şi învăţăturile pe care i le predau vrăjitorii după moartea sa nu erau la fel ca înainte; conţinutul
informaţional şi metodele de transmisie aveau loc acum la un nivel mai înalt. Propria noastră gândire trebuie să
urce şi ea acum la un nivel superior, înainte să putem înţelege anumite lucruri.
Odată, marele maestru l-a rugat pe Wang Liping s-a recite capitolul 21 al Dao De Jing-ului, pe care i-l
predase maestrul vrăjitor mai devreme.
Liping a recitat din memorie: „Pentru întruchiparea marilor virtuţi, numai Calea poate fi urmată. Ca
lucru în sine, Calea este abstractă şi întortocheată: întortocheată şi abstractă, cuprinde imagini; abstractă şi
întortocheată, există ceva acolo. Tainică, ascunsă, în centrul ei se află vitalitatea; vitalitatea este foarte reală; în
centrul ei se află informaţiile. Din vremurile străvechi şi până în prezent, numele său este mai puţin important;
prin ea pot fi văzute toate începuturile/originile. De unde ştiu că toate originile sunt astfel? Prin Ea.”.
Marele maestru l-a întrebat: „Cunoşti înţelesurile ascunse?”
Wang Liping a răspuns: „Nu îmi sunt foarte clare. Mi le puteţi arăta?”
Bătrânul vrăjitor a explicat: „Calea este lipsită de formă şi de substanţă, însă pătrunde prin tot ceea ce
are formă şi substanţă. Cerul, pământul, umanitatea, şi toate lucrurile şi fiinţele sunt conectate între ele pe Cale.
Din moment ce toate lucrurile conţin Calea, paşii evoluţiei lor pot fi urmăriţi. Cum privim noi? Toate lucrurile
au imagini: lucrurile sunt yang, imaginile sunt yin; unul reprezintă echivalentul celuilalt. În toate fiinţele există
o esenţă vitală; o esenţă vitală ce conţine informaţii. Metodele de observare a schimbărilor din univers sunt
numite înţelegerea informaţiilor şi înţelegerea imaginilor. A privi direct în esenţa vitală a fiinţelor şi în
informaţiile din acea esenţă vitală reprezintă metoda vehiculului superior. A înţelege imagini pentru a observa
lucruri, realizând corespondenţa între yin şi yang, este metoda vehiculului mijlociu. Oamenii obişnuiţi observă
schimbările din lucrurile din jur în baza experienţelor; aceasta este metoda vehiculului inferior.”
Marele maestru a oferit apoi o prezentare detaliată a metodelor vehiculului mijlociu şi ale celui superior,
şi l-a învăţat pe Wang Liping o serie de metode una după alta.
Metodele celor cinci arte sunt toate de neseparat de o serie de elemente majore: cerul, pământul, şi
umanitatea; yin şi yang; apa, lemnul, focul, pământul şi metalul. Acestea produc de asemenea parametrii
„tulpinilor şi ramurilor” cereşti şi terestre ale sistemului calendaristic, cât şi cele opt trigrame şi cele nouă
palate. Dintre acestea, cele mai fundamentale elemente sunt cele ale yin-ului şi yang-ului. „Calea creează unul,
unul produce doi, doi produce trei, trei produce cele 10.000 de lucruri.” „Doi” înseamnă yin şi yang, „trei”
reprezintă cerul, pământul, şi umanitatea. Cerul, pământul şi umanitatea conţin de asemenea cele cinci
elemente, fiecare conţinând la rândul său yin şi yang. Atunci când haosul primordial s-a deschis pentru întâia
oară, exista un singur tip de energie, nediferenţiată şi nemişcată; energia conţinea atât yin cât şi yang, şi avea
atât confuzie, cât şi claritate. Energia limpede s-a răsucit către stânga şi s-a ridicat pentru a produce apă, apoi s-a
transformat în foc atunci când a ajuns la apogeu. Energia confuză s-a răsucit către dreapta şi a coborât pentru a
produce metal, apoi s-a transformat în apă când a ajuns la apogeu. Între yin şi yang, în centrul urcărilor şi
coborârilor, energia centrată a devenit pământ. Astfel, yin-ul şi yang-ul sunt legile ce guvernează toate lucrurile,
părinţii evoluţiei, originile vitalizării şi distrugerii, leagănul iluminării spirituale.
Cât despre tulpinile şi ramurile calendaristice, există zece tulpini „cereşti” şi douăsprezece ramuri
„terestre”. Combinate, ele alcătuiesc ciclul de 60 de ani. Aceste ramuri şi tulpini sunt toate împărţite în yin şi
yang. Au corespondenţe în timp şi spaţiu, care sunt esenţiale în tehnicile de calcul privind pronosticarea.
Cele opt trigrame sunt construite de schimbări spaţiale şi temporale ale poziţiei liniilor întrerupte yin şi a
celor continue yang. Trei linii alcătuiesc o trigramă, şase alcătuiesc o hexagramă. O trigramă este împărţită în
trei poziţii reprezentând cerul, pământul, şi umanitatea, cu o distincţie între poziţiile liniilor yin şi a celor yang.
Permutările celor opt trigrame realizează cele 64 de hexagrame, care sunt folosite pentru a reprezenta cele zece
mii de lucruri.
87
Cele „nouă palate” reprezintă un mecanism de notare folosit pentru a completa aranjamentul spaţial al
celor opt trigrame pe cele patru direcţii cardinale şi pe cele patru direcţii intermediare, care altfel lasă un spaţiu
în mijloc.
Folosind aceste elemente de calcul de bază, în baza producţiei lor reciproce şi a extinderii lor, sunt
investigate legile naturale ale evoluţiei celor zece mii de lucruri, folosind prezentul pentru a examina trecutul,
folosind prezentul pentru a descoperi viitorul. Acestea sunt instrumentele folosite de strămoşi în scopurile
pronosticării.
Există aici două diagrame de relaţie importante: una este harta celor cinci elemente, cealaltă este harta
celor opt trigrame şi a celor şaizeci şi patru de hexagrame.
Harta celor cinci elemente este cea mai simplă, însă extrem de importantă. Ea conţine cerul, pământul,
umanitatea, şi toate lucrurile şi fiinţele; toate pot fi explicate prin intermediul acestei hărţi. Aceasta este o parte
foarte importantă a culturii tradiţionale chinezeşti.
Relaţiile de bază dintre cele cinci elemente sunt crearea reciprocă şi dominarea reciprocă, folosite pentru
a înţelege schimbările şi dezvoltările din cer, pământ, umanitate, şi cele 10.000 de lucruri. „Atunci când învăţaţi,
cu fiecare zi adăugaţi ceva nou; atunci când vă aflaţi pe Cale în fiecare zi eliminaţi ceva.” În contextul utilizării
imaginilor pentru a categorisi lucrurile, conţinând legile naturale ale evoluţiei universului şi tot ce există în el
într-o simplă hartă, „reducând” totul la yin şi yang şi cele cinci elemente, simplitatea şi uşurinţa sunt combinate
cu măreţia şi profunzimea.
Cele opt trigrame şi cele 64 de hexagrame constituie de asemenea un fel de diagramă elementară, însă
permutările sale sunt extrem de complexe.
Există multe modalităţi de aranjare a celor opt trigrame şi a celor 64 de hexagrame; I Ching-ul sau
Cartea Schimbărilor reprezintă un tip. Textul acestei cărţi a fost transmis în întregime şi s-au făcut multe
comentarii şi interpretări în cei peste două mii de ani de când a fost răspândită. Dezvoltarea învăţării porneşte de
la simplu la complex, apoi de la cele complexe la cele simple; apoi este posibil să se folosească ceea ce este
complex cu ajutorul celor simple, cu un potenţial nelimitat pentru schimbare şi evoluţie.
Hărţile celor cinci elemente şi celor opt trigrame sunt instrumente pentru folosirea imaginilor în scopul
de a clarifica idei şi a înţelege Calea; subtilitatea funcţiei lor se află în interiorul minţii.
Medicina chineză, una din cele cinci arte, nu poate fi înţeleasă dacă este separată de yin şi yang şi de
cele cinci elemente. Din moment ce medicina chineză a fost folosită în mod eficient de mii de ani, aceasta
reprezintă o dovadă mai mult decât suficientă privind modul în care teoriile yin şi yang şi a celor cinci elemente
se află în acord cu Calea.
Asemenea medicinii chineze, artele divinaţiei, citirii feţei, şi astrologiei se bazează pe acelaşi principiu,
provin din aceeaşi sursă, şi toate au o anumită utilitate pentru oamenii lumii.
Metodele fizionomiei se bazează pe simboluri ale lucrurilor vizibile, organizate pe categorii, folosite
pentru a înţelege la un nivel mai profund lucrurile aflate la baza evenimentelor şi fenomenelor, sau schimbărilor
şi dezvoltărilor apărute în timp şi spaţiu. Cerul, pământul, umanitatea, toate fenomenele şi toate fiinţele au
formă şi substanţă, deci toate au imagini şi semne. Oamenii se limitează de obicei la a observa suprafeţele
lucrurilor, fără să se gândească la ceea ce reprezintă imaginile lor, ce informaţii au de oferit, cum au evoluat şi
cum se vor dezvolta. Oamenii de ştiinţă fac într-adevăr acest gen de efort, căutând mai multă cunoaştere în
speranţa de ajunge la răspunsurile întrebărilor.
Fizionomia, sau observarea semnelor, necesită un ochi ager şi o minte activă. Mai mult, aceasta minte
activă are nevoie de îndrumarea filozofiei. Dacă filozofia este corectă, vă va îndruma să gândiţi în direcţia
corectă; dacă filozofia este incorectă, vă va conduce către o gândire preconcepută, sau într-un impas.
În China antică existau o serie de mari experţi fizionomişti. Jiu Fanggao, spre exemplu, este considerat a
fi unul dintre cei mai buni evaluatori ai cailor din toate timpurile. Se spune că putea vedea direct în oasele unui
88
cal. Bai Luo a fost un alt fizionomist expert în cai; a scris chiar şi o carte pe acest subiect, care din păcate s-a
pierdut. La târgurile fermierilor, unde se vând vite, există şi anumiţi oameni care ştiu să interpreteze trăsăturile
cailor şi vitelor. Atunci când vitele sunt trecute în şir prin faţa lor, ei examinează mai întâi mai multe locuri
cheie, observă vârsta animalului, şi apoi oferă o evaluare. Într-un fel, sunt toţi fizionomişti deşi există diferenţe
între nivelele lor de măiestrie.
În termenii unui standard atât scăzut, toţi oamenii sunt fizionomişti; toate lumea evaluează persoanele
interesante, evenimentele importante, şi tot felul de lucruri, alegând unul sau altul; deci cum am putea să facem
aceasta fără să examinăm aparenţele, fără să privim semnele? Spre exemplu, dacă doriţi să vă căsătoriţi, trebuie
să vedeţi care partener este cel mai bun, cel mai compatibil. Şi atunci când mergeţi la piaţă pentru cumpărături,
indiferent dacă ştiţi sau nu ceva despre produs, trebuie să priviţi obiectul şi să fiţi mulţumit de ceea ce vedeţi
înainte de a vă hotărî să îl cumpăraţi. Însă prin aceste elemente, rămâneţi încă la un nivel inferior, şi nu puteţi fi
un fizionomist real, specializat într-un anumit domeniu.
Din această perspectivă, artele fizionomiei sunt deosebit de practice, şi deloc misterioase. Desigur,
oamenii au încă o imagine negativă, privind fizionomia în acelaşi mod ca şi superstiţia, pierzând astfel ceva
folositor. Există multe tipuri de fizionomie, dintre care una este analiza trăsăturilor umane. Aceasta nu se
rezumă la trăsăturile faciale; fiecare parte a corpului uman poate fi „citită”. Însă cele mai dezvoltate arte din
fizionomia tradiţională sunt în general de cinci tipuri, ocupându-se de trăsăturile feţei, mâinilor, picioarelor,
spatelui şi capului.
Exista un expert fizionomist al dinastiei Song cunoscut sub numele de Călătorul cu Robă de Cânepă, iar
prin tradiţie s-a transmis o metodă de fizionomie ce i-a primit numele. Maestrul Chen Bo a învăţat fizionomia
de la Călătorul cu Robă de Cânepă, care şi-a transmis arta, fără să se folosească de cuvinte, direct lui Chen. Mai
târziu el a scris „Odă minunilor spirituale”, „Odă Cheii de Aur”, şi „Cântecul Lingurii de Argint”. Povestirile lui
Chen Bo despre profesorul său, Călătorul cu Robă de Cânepă, oferă de asemenea detalii despre fizionomie.
Arta fizionomiei este o parte importantă a medicinii chineze. Tratatul clasic de medicină internă al
Împăratului Galben împarte oamenii în cinci stări, ce fac referire la yin şi yang: oameni majoritar yin, oameni
minoritar yin, oameni majoritar yang, oameni minoritar yang, şi oameni în care yin-ul şi yang-ul se află în
echilibru. Tratatul mai explică faptul că oamenii pot fi diferenţiaţi în funcţie de cele cinci elemente, iar
permutările celor cinci elemente şi celor cinci tipuri de yin-yang rezultă într-un total de 25 de tipuri umane.
Persoanele de tip lemn, spre exemplu, „au un ten palid, un cap mic, o faţă prelungă, umeri laţi şi spate
lat, corp drept, mâini şi picioare mici; sunt talentaţi şi muncitori, însă le lipseşte puterea, şi au parte de multe
dificultăţi. Se simt bine primăvara şi vara, însă nu toamna şi iarna. Toamna şi iarna sunt sensibili şi predispuşi
bolii.” Persoanele de tip lemn sunt împărţite apoi în mai multe sub-categorii.
Oamenii de tip foc „au un ten rumen, spate lat, faţă ascuţită, şi capul mic. Umerii, spatele, lateralele şi
abdomenul sunt bune, cu mâini şi picioare mici. Au mersul stabil, însă atunci când se grăbesc au acţiuni
instabile. Umerii şi spatele lor sunt cărnoase; sunt energici şi nu prea îi interesează bogăţia materială. Se încred
puţin şi se îngrijorează mult. Au o viziune limpede asupra lucrurilor şi fac impresie bună, însă au tendinţa de a
se grăbi, şi este probabil să moară într-un mod violent, şi înainte de vreme. Se simt bine primăvara şi vara, însă
nu toamna şi iarna, când sunt predispuşi bolii.” Persoanele de tip foc sunt de asemenea împărţite în mai multe
categorii.
Cei de tip pământ „au tenul gălbui, faţa rotundă, capul mare, spate şi umeri fini, abdomen mare, membre
superbe, mâini şi picioare mici, sunt corpolenţi, iar părţile superioară şi inferioară ale corpului sunt
proporţionate. Au un mers stabil, cu pas uşor; au o minte echilibrată, sunt altruişti, modeşti, şi generoşi. Se simt
bine toamna şi iarna, însă nu primăvara şi vara, când sunt predispuşi bolilor.” Persoanele de tip pământ sunt de
asemenea împărţite mai departe în mai multe categorii.
Oamenii de tip metal „au faţa pătrată, tenul alb, capul mic, spatele şi umerii mici, mâinile şi picioarele
mici, oasele uşoare, elastici, repeziţi, calmi şi neîndurători, birocraţi. Se simt bine toamna şi iarna, însă nu
89
primăvara şi vara, când sunt predispuşi bolilor.” Persoanele de tip metal sunt de asemenea împărţite mai departe
în mai multe categorii.
Persoanele de tip apă „au ten închis, faţă inegală, cap mare, maxilare late, umeri mici, abdomen mare,
mâini şi picioare active, mişcări instabile, fesele alungite şi spatele fusiform. Sunt lipsiţi de respect, se pricep să
înşele oamenii, şi este probabil să moară prin violenţă. Se simt bine toamna şi iarna, însă nu primăvara şi vara,
când sunt predispuşi bolilor.” Persoanele de tip apă sunt de asemenea împărţite mai departe în mai multe
categorii.
Clasificările generale ale tipurilor de corpuri sunt asociate cu condiţiile sezoniere, pentru a fi mai uşor de
prezis apariţia bolii şi de a pune în aplicare tratamentele de vindecare. Astfel fizionomia este extrem de
folositoare în artele vindecătoare.
Arta fizionomiei de prezicere a sorţii provine din aceeaşi sursă, însă este chiar mai detaliată în analiza sa
a părţilor corpului. Este folosită în prezicerea evenimentelor umane, întâmplărilor majore din viaţa unei
persoane, sau în tendinţele de dezvoltare şi evoluţie de-a lungul anilor. Spre exemplu, fizionomia tradiţională de
interpretare a trăsăturilor feţei împarte linia centrală a feţei umane în 13 poziţii şi împarte de asemenea întregul
chip uman în 12 departamente: viaţă, bani, fraţi, bunuri, copii, angajaţi, soţi, boală şi calamitate, mişcare,
profesie, binecuvântări, şi imagine. Există de asemenea alte modalităţi de analizare a feţei, existând un studiu
aparte pentru ochi, urechi, nas, şi gură. Ridurile, aluniţele, sprâncenele, ochii, urechile, nasul, gura, buzele,
limba, ochii, părul, forma, culoarea, oasele, carnea, vocea, starea şi spiritul sunt toate analizate în cele mai mici
amănunte.
Din punct de vedere ştiinţific modern, fizionomia tradiţională chineză pare extrem de minuţioasă în
cercetările sale în acest domeniu. Din punct de vedere filozofic, se poate de asemenea observa că fizionomia
tradiţională chineză nu este o invenţie rudimentară şi arbitrară, însă este strâns legată de filozofia chineză
tradiţională a unităţii Naturii şi umanităţii, cât şi de doctrine ale yin-ului şi yang-ului şi ale celor cinci elemente.
Însă când vine vorba despre aplicaţiile practice, există o gamă largă de diferenţe. Există destui fizionomişti
şarlatani care cunosc numai unul sau două lucruri despre această artă; ei interpretează chipurile fără să fi realizat
cercetări profunde, de fapt nefăcând altceva decât să ofere un spectacol. Unii oameni îşi câştigă astfel traiul. Cu
toate acestea, există persoane ce au atins un nivel înalt de expertiză în această artă, oameni ce pot interpreta
feţele altora şi spune lucruri despre ei cu o precizie dovedită.
În lucrarea sa „Odă Minunilor Spirituale”, Călătorul cu Robă de Cânepă scria că lucrul cel mai greu de
determinat folosind fizionomia este dacă cineva va trăi mult timp sau dacă va muri devreme; aceasta nu are
legătură doar cu planul uman, şi poate fi determinată cu certitudine numai la nivel spiritual.
Atunci când vrăjitorii Porţii Dragonului l-au învăţat pe Wang Liping fizionomia, l-au învăţat să citească
nu numai feţe, ci şi mâini, abdomene, capetele şi spatele. În concluzie, pentru fiecare parte a corpului există o
artă a fizionomiei. Artele predate de vrăjitori erau diferite de fizionomia obişnuită sub două mari aspecte: unul
este tratarea detaliată a fiecărei părţi în sine; cealaltă este practica analizei urmată de sinteză. Un aspect observat
într-un loc trebuie verificat în alt loc; apoi se asamblează o imagine completă înainte de formularea unei
judecăţi.
În termenii fizionomiei mâinii, majoritatea fizionomiştilor se concentrează asupra palmei sau a formei
mâinii. Metoda pe care i-au predat-o bătrânii vrăjitori lui Wang Liping este ceva mai complexă. Nu numai că
mâna este examinată de la încheietură spre vârfurile degetelor, pe faţă şi pe dos; este diagnosticată pe cinci
nivele, de la exterior la interior - amprente, piele, carne, os, şi măduvă. Spre exemplu, pe suprafaţa dosului
mâinii, putem examina porii, tiparele verticale, şi tiparele orizontale, şi de acolo putem distinge relaţiile
oamenilor cu strămoşii lor. Aceasta nu este o artă obişnuită a fizionomiei, iar aceste tipare nu pot fi văzute de
către oamenii obişnuiţi. Numai cei cu o putere internă profundă şi nobilă pot vedea cu atâta precizie şi putere de
pătrundere.
90
În zilele noastre, oamenii au acceptat posibilitatea de a deduce starea întregului corp plecând de la starea uneia
din părţile lui, şi în acest mod sunt diagnosticate şi tratate bolile. Aceasta nu este altceva decât teoria modernă a
universului hologramatic.
Principiul de bază al metodei chinezeşti de vindecare prin acupunctura urechii este de a privi urechea
asemenea unui corp întreg, fiecare punct de presiune de pe ureche fiind corespunzător anumitor organe ale
corpului omenesc. Astfel, dacă un organ se îmbolnăveşte, aceasta se reflectă în punctul corespunzător de pe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu